Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 30 iulie 2024?
Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 30 iulie 2024!
Pe 30 iulie 2024, în Calendarul ortodox sunt mai multe sărbători importante: Lăsata secului pentru Postul Sfintei Marii, Sfântul Valentin și Sfinții Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenetos și Andronic.
De obicei, Lăsata secului pentru Postul Sfintei Marii se face pe data de 31 iulie. Totuși, în cazul în care 31 iulie cade într-o zi de miercuri sau vineri, sec se lasă în seara zilei de 30 iulie.
Cuvântul "sec" din sintagma "lăsatul secului" este adesea înțeles ca fiind sinonim cu "uscat", adică fără grăsime, de post. Cu toate acestea, în contextul postului ortodox, "sec" derivă din latinescul "seculum" (saeculum), referindu-se la lumea pătimașă, sugerând o renunțare la obiceiurile lumești și la patimile care îndepărtează de spiritualitate.
Citește și: Calendar ortodox august 2024: Cele mai importante sărbători din ultima lună de vară
În fiecare an, pe 30 iulie, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Valentin, episcopul Umbriei. Acesta a fost martirizat la Roma în a doua jumătate a secolului al treilea și a rămas în conștiința Bisericii ca vindecător al celor bolnavi și sfânt al iubirii creștine și al familiei.
O părticică din sfintele sale moaște este depusă în Biserica Delea Nouă din București, oferind astfel credincioșilor români ocazia de a se ruga și a primi binecuvântarea sa.
Citește și: Când începe Postul Sfintei Marii în 2024?
Tot astăzi sunt pomeniți și Sfinții Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenetos și Andronic, care au făcut parte din cei 70 de Apostoli ai lui Hristos.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Sfântul Sila a fost trimis de la Ierusalim la Antiohia împreună cu Pavel și Barnaba pentru a clarifica disputa legată de tăierea împrejur. A fost hirotonit episcop al Corintului și a avut un rol important în răspândirea învățăturii creștine.
Sfântul Silvan a fost episcop al Tesalonicului, cunoscut pentru suferințele îndurate până la trecerea sa la cele veșnice.
Sfântul Crescent a fost colaborator al Sfântului Apostol Pavel și ulterior episcop în Galatia și misionar în Galia, unde a suferit moartea mucenicească sub împăratul Traian.
Sfântul Epenetos, pomenit în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, a fost episcop în Cartagina și a contribuit semnificativ la răspândirea creștinismului.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Sfântul Andronic a fost episcop al Pannoniei, vestind învățătura lui Hristos în Italia și fiind menționat în Epistola către Romani.
Sursa: www.crestinortodox.ro