Prognoza meteo pentru săptămâna 5-11 august. Ploi și temperaturi scăzute, urmate de caniculă. Câte grade se anunță în termometre
Săptămâna începe cu vreme capricioasă la nivelul întregii țări, însă revine, ulterior, canicula.
Începutul lunii august ne aduce vreme primăvăratică. Temperaturile din termometre nu urcă mai mult de 33 de grade pe timp de zi, iar pe timp de noapte vor arăta o maximă de 21 de grade.
Și asta pentru că, spun meteorologii, prima parte din săptămână 5-11 august este plină de fenomene de instabilitate și aduce minime de doar 12 grade Celsius.
Citește și: VIDEO Jumătate din țară scapă de caniculă. Avertizare ANM de vijelii- HARTA
În zona montană, submontană, Maramureș, Crișana, Transilvania, Moldova, Dobrogea, Oltenia și pe arii restrânse în Muntenia vor fi cantități de apă ce vor depăși, local, 15-30 de litri pe metrul pătrat.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
”Debutul săptămânii va fi caracterizat, la scara întregii ţări, între 23 până la 33 de grade Celsius cu minime pe parcursul nopţilor între 12 până la cel mult 20- 21 de grade, dar în acelaşi timp vorbim şi de fenomene de instabilitate pe parcursul după amiezilor, la început în zona montană şi submontană, apoi şi în restul ţării şi mă refer aici în mod deosebit la Maramureş, Crişana, Transilvania, Moldova, pe arii restrânse în Muntenia, Dobrogea şi Oltenia. Vorbim de cantităţi care, la nivel local, pot depăşi 15-25 de litri pe metrul pătrat iar în zona montană peste 30 de litri pe metrul pătrat”, a afirmat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, conform digi24.
Însă, săptămâna nu se încheie așa cum începe. Căci după zilele răcoroase și ploioase, urmează iar un val de caniculă.
Termometrele vor arătă chiar și 38 de grade Celsius, mai ales în partea de vest, sud și est a țării.
„Regimul de temperaturi cu valori ponderate va fi de interes cel puţin în primele zile din săptămâna care va debuta pentru că miercuri vorbim din nou de temperaturi în creştere, de 34 de grade, după care de joi deja vom atinge pragul de caniculă, 35 de grade, astfel încât sfârşitul săptămânii să aducă din nou valori de 37, posibil chiar 38 de grade. Cel mai cald, adică o vreme caniculară, să fie de interes în special în partea de vest, sud şi est a ţării”, a adăugat meteorologul.