Un preot din Iași a avut parte de un adevărat șoc în momentul în care a văzut în direct cum biserica îi este jefuită. Mai exact, acesta a văzut în timp real de pe telefon cum un hoț căuta lucruri de furat prin lăcașul de cult. Bineînțeles, tâlharul a fost surprins de camerele de vedere instalate în biserică.
Ieșeanul care a vrut să fure din casa lui Dumnezeu era beat, notează presa locală.
În momentul în care preotul a văzut ce se petrece în biserică, a alertat autoritățile, după care a venit și el spre lăcașul de cult care se află în centrul orașului, unde spărgătorul a fost luat în primire de agenții firmei de pază, notează Ziarul de Iași.
Hoțul care a încercat să fure de la Divinitate, condamnat la 1 an și 7 luni de închisoare
Incidentul a avut loc în anul 2021, în noaptea de 12 spre 13 august. Atunci când hoțul a intrat în lăcașul de cult s-a declanșat alarma, care a fost auzită inițial de fiica preotului paroh, care și-a anunțat tatăl.
În noaptea cu pricina, preotul a plecat spre biserica jefuită, dar înaintea lui au ajuns agenții firmei de pază care l-au prins pe hoț după ce preotul le-a deschis ușa.
Ulterior hoțul a ajuns pe mâna polițiștilor.
Acum, bărbatul care a încercat să jefuiască lăcașul de cult a fost condamnat la 1 an și 7 luni de închisoare pentru infracțiunea de tentativă de furt calificat. Decizia Judecătoriei Iași a fost pronunțată vineri și poate fi contestată cu apel.
Nu este prima dată când individul ajunge pe mâna oamenilor legii. În martie 2020, acesta a ispășit o altă pedeapsă, de 2 ani și 5 luni de închisoare.