Tragedia s-a petrecut marți, în jurul orei 16:00, pe E85, cunoscut drept „Drumul Morții”, în Suceava. La volanul mașinii se afla o femeie în vârstă de 34 de ani.
La un moment dat, femeia nu ar fi acordat prioritate și a intrat în plin într-un autobuz condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani, care circula de la Suceava la Dărmănești.
Medicii s-au luptat minute întregi să o salveze pe femeia care intrase în stop cardio-respirator
În mașină cu șoferița se aflau și cei doi copii ai acesteia, în vârstă de 4, respectiv 7 ani. În ciuda eforturilor pe care le-a făcut șoferul autobuzului, bărbatul nu a mai putut să evite impactul.
Mai multe persoane din autobuz au reușit să iasă după impact și au sărit în ajutorul femeii și au alertat autoritățile. În momentul în care echipajele au ajuns la locul accidentului, femeia a intra în stop cardio-respirator.
Medicii au resuscitat-o zeci de minute pe femeie, iar inima ei a început să bată din nou. Șoferița și copiii au fost duși de urgență la Spitalul Județean Suceava.
„Femeia era în stare de inconştienţă, iar cei doi minori, deşi conştienţi şi cooperanţi, au suferit traumatisme multiple. Toate cele trei victime au fost preluate de ambulanțe și se îndreaptă spre Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava”, a transmis ISU Suceava.
Șoferul autobuzului a fost testat cu aparatul etilotest de către oamenii legii, iar rezultatul a fost negativ.
Bărbatului i-au fost recoltate și probe biologice. Șoferița nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, dar i-au fost recoltate probe biologice la spital.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă și fac cercetări pentru a determina cu exactitate cum s-a produs accidentul.