VIDEO Un taximetrist beat din Capitală a semănat haos pe șosea! În 10 minute a lovit o bătrână și 7 mașini
Un taximetrist de 65 de ani care s-a urcat beat la volan a provocat trei accidente în mai puțin de 10 minute.
„Un taximetrist care s-a urcat beat la volan a provocat haos pe străzile Capitalei. În doar zece minute a făcut nu mai puțin de trei accidente. A lovit șapte mașini și a rănit-o pe o bătrână de optzeci și nouă de ani care era în fața casei”, a spus Christian Sabbagh.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Noroc de la Dumnezeu că femeia a scăpat cu câteva răni ușoare: „N-am căzut, doar aici m-a lovit. De ce să-mi fie frică? Doar n-au venit toți nebunii.”
„Au venit vreo trei salvări, vreo patru, cinci, șase mașini de poliție. L-au luat și l-au dus”, spune un martor.
„Conducătorul autovehiculului taxi a fost testat cu aparatul alcool test rezultând o valoare de 1,00 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat”,
au declarat autoritățile.Și taximetristul a ajuns la spital cu răni în urma accidentelor în lanț. I-au fost recoltate și probe de sânge, pentru ca polițiștii să vadă exact ce alcoolemie avea.