Iubirea pentru acelați băiat le-a împis către gesturi necugetate. Două tinere din Timișoara s-au luat la bătaie după ce ar fi aflat că au același iubit. 

Un tânăr cu două iubite. Fetele s-au luat la bătaie când au aflat adevărul

Incidentul șocant s-a petrecut pe o stradă din zona Badea Cârțan, din Timișoara. Două tinere, una în vârstă de 19 ani și una în vârstă de 23 de ani, s-au luat la bătaie chiar în mijlocul străzii.

Citește și: O femeie amărâtă și fără adăpost din Buzău a găsit pe stradă o pungă plină cu bani. Incredibil ce a urmat: "A venit un domn la mine și m-a întrebat"

Tânăra de 23 de ani ar fi fost însoțită de un tânăr în vârstă de 29 de ani, care a intervenit pentru a o ajuta să o bată pe cealaltă fată. Tânărul o ținea pe fata de 19 ani, pentru ca cealaltă tânără să o lovească. 

Potrivit primelor cercetări, conflictul dintre cele două fete a început după ce ar fi aflat că au același iubit. Tinerele și-au împărțit pumni și picioare, iar cea în vârstă de 19 ani a necesitat îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, pentru a afla circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: Șef de post din Gorj, acuzat că a bătut un polițist chiar în secție! I-ar fi dat cu pumnii și l-ar fi scos afară din birou, spune agentul agresat

Două fete s-au luat la bătaie pentru un băiat

[Sursa foto: Capturi Poliția Timișoara]

Ce au transmis autoritățile

"Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Poliția Piețelor, aflați în serviciu în zona Badea Cârțan, au observat ieri, în jurul orei 13.00, două persoane care se loveau pe Podul Dacilor din apropiere.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Imediat au trecut la stingerea conflictului și identificarea celor două tinere implicate. Este vorba despre o tânără de 19 ani, din localitatea timișeană Covaci, victimă, și o altă tânără, de 23 de ani, din Timișoara, care a agresat-o pe cealaltă, lovind-o cu pumnii și picioarele, dar și cu o pereche de role pe care le avea asupra sa.

La fața locului se mai afla un bărbat de 29 de ani, care o ținea pe victimă pentru a fi lovită.

Disputa a fost cauzată, după primele informații, de un iubit comun. Pentru că tânără de 19 ani avea unele leziuni, a fost solicitat un echipaj al Ambulanței pentru a-i efectua o evaluare.

Polițiștii locali le-au preluat pe cele două tinere, dar și pe bărbatul care se afla cu una dintre acestea și i-au predat, conform procedurilor, polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor în acest caz", se arată în comunicatul transmis de polițiști.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si