Accident cumplit, soldat cu trei victime, în Timișoara. Un minor de patru ani a ajuns la spital
Un accident s-a soldat cu trei victime, la Timișoara. Printre persoanele rănite se află și un minor în vârstă de patru ani.
Un accident cumplit a avut loc într-o localitate din județul Timișoara. Trei persoane au fost transportate la spital, printre care și un copil de patru ani, potrivit informațiilor transmise de tion.ro.
Conform informațiilor transmise de presa locală, accidentul s-a petrecut în seara zilei de duminică, în jurul orei 20:00.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
„Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că un bărbat conducea un autoturism pe drumul DJ 681 dinspre localitatea Pișchia către localitatea Giarmata, iar la intrare în localitatea Giarmata autoturismul s-a răsturnat în afara părții carosabile”, se
arată în comunicatul transmis de IPJ Timiș.În urma impactului, trei persoane au fost rănite și au fost transportate la spital. Printre victime se află un minor de patru ani, mama acestuia în vârstă de 39 de ani și bunicul copilului, în vârstă de 65 de ani, care se afla la volanul autoturismului.
Autoritățile fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.