Până pe data de 28 octombrie 2024, Bucureștiul va deveni un important loc de pelerinaj pentru ortodocși din întreaga Românie, cu ocazia sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, care este celebrat pe 27 octombrie.

Programul Pelerinajului de Sf. Dumitru în București 2024

Întâmpinarea Sfintelor Moaște

Pelerinajul a început duminică, 20 octombrie, când Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, și ale Sfântului Ierarh Nectarie au fost scoase din Catedrala Patriarhală.

Acestea vor fi așezate în pridvorul catedralei pentru închinare, de la ora 7:00.

Credincioșii vor putea să se închine la aceste moaște în perioada 20-23 octombrie. Este o oportunitate rară pentru toți cei care doresc să se apropie de sfinți și să ceară ajutorul și binecuvântarea lor.

Procesiunea Calea Sfinților

Pe 24 octombrie, la ora 12:00, va avea loc procesiunea „Calea Sfinților”, care va include Sfintele Moaște ale celor menționați anterior. Procesiunea va fi organizată în două coloane:

Prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și ale Sfântului Ierarh Nectarie. Traseul va include: Catedrala Patriarhală – Str. Patriarhiei – Bdul. Regina Maria – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii).

A doua coloană va pleca de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon” cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe traseul: Str.

Bibescu Vodă – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii).

La baza Dealului Patriarhiei, ambele coloane se vor întâlni cu o delegație din Cipru, purtând racla cu moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr. Procesiunea va continua spre Catedrala Patriarhală, iar la ora 12:45, racla cu moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr va fi primită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscopul Ciprului, la Altarul de Vară.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Racla cu moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr va fi depusă spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Patriarhiei, alături de celelalte moaște.

Pelerinaj Sf. Dimitrie cel Nou

Pelerinaj Sf. Dimitrie cel Nou

[Sursa foto: Profimedia]

Citește și: VIDEO Moaștele sfinților, aduse în București

Programul liturgic

Pe parcursul acestei perioade, programul liturgic va fi variat și cuprinzător. Iată un rezumat al principalelor evenimente:

Marți, 22 octombrie 2024:

09:00 – 10:30: Sfânta Liturghie.
16:00 – 19:30: Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie.

Miercuri, 23 octombrie 2024:

09:00 – 10:30: Sfânta Liturghie.
16:00 – 19:30: Slujba Privegherii în cinstea Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Joi, 24 octombrie 2024:

09:00 – 10:30: Sfânta Liturghie.
12:00 – 12:45: Procesiunea Calea Sfinților.
17:00 – 21:30: Slujba Privegherii în cinstea Sfântului și Dreptului Lazăr.

Vineri, 25 octombrie 2024:

09:30 – 12:00: Sfânta Liturghie.
12:00 – 13:00: Taina Sfântului Maslu.
17:00 – 21:30: Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

Citește și: Calendar creștin ortodox octombrie 2024. Marile sărbători cu cruce roșie ale lunii

Sâmbătă, 26 octombrie 2024:

09:30 – 12:30: Sfânta Liturghie.
08:30 – 12:30: Distribuirea pachetelor cu anafură.
16:00 – 19:00: Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

Duminică, 27 octombrie 2024:

09:30 – 12:30: Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
08:30 – 12:30: Distribuirea pachetelor cu anafură.
17:00 – 21:30: Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Iachint și a Sfintei Cuvioase Teofana Basarab.

Luni, 28 octombrie 2024:

09:30 – 12:30: Sfânta Liturghie.
16:00 – 18:00: Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Sfintele Moaște vor fi reașezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin, încheind astfel o săptămână plină de devoțiune și spiritualitate.

Sursa: basilica.ro

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si