Aricii, pe cale de dispariție. Cum pot fi salvate micile viețuitoare
Aricii europeni au ajuns pe lista animalelor care sunt pe cale de dispariție. Specialiștii spun că oamenii pun specia în pericol.
Aricii sunt îndrăgiți de foarte multe persoane, dar nu sunt protejați, astfel că, recent, au fost incluși pe lista speciilor pe cale de dispariție.
Ariciul european, vest-european sau ariciul comun, așa cum mai este cunoscut, a fost pus pe „Lista roșie” a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN). Acesta era considerat cu probabilitate mică de dispariție, dar acum a ajuns la categoria speciilor potențial amenințate cu dispariția.
Populația de arici este în continuă scădere în mai multe țări europene, precum Regatul Unit, Norvegia, Suedia, Danemarca, Belgia, Ţările de Jos, Germania şi Austria, scrie AFP, citat de Agerpres.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Specialiștii avertizează că aceste animale sunt vulnerabile, totul din cauza oamenilor. Mai exact, mașinile sunt un pericol extrem de mare pentru aceste vietăți, pentru că nu se pot proteja în fața lor așa cum o fac în fața prădătorilor naturali.
„Nu e ca şi cum lumea s-ar prăbuşi mâine dacă aricii vor dispărea, dar suntem gata să acceptăm cu adevărat faptul că noi le provocăm dispariția? Iar dacă permitem (declinul) unei specii iubite, de care ne pasă cu adevărat, ce se va întâmpla cu toate speciile de care nu ne pasă?”,
a avertizat Sophie Rasmussen, cercetătoare la unitatea de conservare a faunei sălbatice de la Universitatea Oxford .Alte amenințări importante pentru arici sunt pesticidele utilizate în agricultură şi în grădinii, dar şi declinul insectelor care constituie o mare parte a alimentației aricilor. Specialista le recomandă oamenilor să fie atenți și să ajute la menținerea populației aricilor.
Specialista le recomandă celor care au grădini să construiască „autostrăzi pentru arici”, adică să facă o gaură în gardul exterior pentru a le permite acestora să treacă în timpul nopții, dar şi să le lase o rezervă de apă şi de resturi alimentare. În medie, un arici trăiește 2 ani.
„Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face este să lăsaţi grădina să crească în stare sălbatică, pentru a atrage tot ceea ce un arici are nevoie să mănânce: insecte, râme, melci şi limacşi”, a detaliat Rasmussen.