VIDEO Mama lui Denis nu acceptă că fiul său a murit și a pus la cale un asasinat! Femeia consideră că băiatul a fost ucis de iubită și doi amici: "Nu mă pot odihni"
O avocată din București a plătit asasini pentru a răzbuna moartea fiului său. Femeia nu poate accepta că decesul băiatului a fost un accident.
O avocată din București a fost săltată de mascați din trafic după ce ar fi încercat să angajeze un asasin care să îi răzbune moartea fiului. Băiatul a pierit într-un accident în Marea Britanie, însă femeia e convinsă că fiul ei a fost ucis de iubită și alți doi amici. Atenție, urmează informații cu un puternic impact emoțional, a
transmis Cosmin Cernat.
O avocată a încercat să își răzbune fiul prin asasinat
Denis, un tânăr care avea doar douăzeci și cinci de ani, locuia cu iubita lui în Marea Britanie. Anul trecut, în dimineața de zece octombrie, băiatul ar fi plecat să se plimbe. Și- a sunat mama și a discutat aproape patruzeci și cinci de minute cu ea, însă nu ar fi dat semne că are vreun necaz.
La ora unsprezece și treizeci și cinci de minute, în mod inexplicabil, Denis a fost lovit de un tren. Accidentul a fost extrem de grav. Echipajele medicale l- au transportat de urgență la spital. Acolo, băiatul s- a luptat pentru viața sa timp de două săptămâni. Pe douăzeci și cinci octombrie însă Denis a fost declarat decedat.
Inima mea a fost smulsă și mă simt paralizată.
Băiatul meu însemna totul pentru mine și nu mă pot odihni până nu înțeleg exact ce s-a întâmplat, pur și simplu nu pot accepta că fiul meu nu mai este. Nu trăiesc, doar respir, a spus mama băiatului.
Anchetatorii au luat în calcul doar două piste. Cea a unui accident nefericit, dar și o posibilă tentativă de suicid. Mama băiatului nu le- a dat crezare, așa că a început pe cont propriu o anchetă. A aflat că Denis ar fi avut o adevărată avere din crypto și a bănuit că iubita lui ajutată de doi a mici l- ar fi ucis pentru portofelul virtual.
La aproape un an de la tragedie, femeia a pus la punct un plan malefic. Ar fi aranjat un asasinat ca să se răzbune pe prietenii fiului ei.
Femeia a fost urmărită și oprită de polițiști în timp ce se deplasa în trafic. Ea a fost tăltată de anchetatori și dusă direct la audieri, a transmis Adina Iliescu.
Poliția transporturilor britanice a confirmat că decesul lui Denis nu este tratat ca fiind suspect și că nu există o investigație în curs.
Cu toate acestea, mama lui Denis, nu ar reuși să își găsească liniștea.
Când o persoană este foarte afectată de o pierdere mai ales când o mamă își pierde unul dintre copii, poate să aibă o o tulburare acută foarte importantă, apropiată de psihoză și varianta cea mai frecvent întâlnită este tulburare paranoidă în care devii foarte suspicios și îți faci tot felul de scenarii despre cine este vinovat pentru asta, a spus un specialist.
Avocata este acum anchetată pentru instigare la omor calificat. Nu este exclus ca în zilele următoare femeia să fie expertizată psihiatric