Carmen Iohannis, care este născută pe 2 noiembrie 1960, a ales să-și prelungească activitatea didactică cu încă un an. Soția președintelui va preda engleza în continuare la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.

Citește și: Una dintre ultimele vizite externe ale președintelui Klaus Iohannis. Șeful statului, mesaj de susținere a extinderii UE către Balcanii de Vest

"Având în vedere că doamna Iohannis nu împlinește vârsta de 65 ani până la data de 01 septembrie 2024, acesta și-a exprimat opțiunea de a ramâne în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de

ani, în perioada prevăzută de calendarul mobilității personalului didactic”, au anunțat reprezentanții ISJ Sibiu.

Carmen Iohannis este dirigintă la clasa a XI-a, potrivit publicației sbiene Turnul Sfatului. 

De-a lungul timpului Carmen Iohannis a ieșit în evidență prin apropierea față de elevi și participarea la numeroase activități extra-școlare. Cu ocazia începutului anului școlar 2024-2025 Carmen Iohannis a ținut să transmită un mesaj tuturor copiilor:

"Mergeam spre clasa mea, e o zi plină de emoție și de bucurie, ca în fiecare început de an școlar și mă gândesc cu drag la toți elevii și părinții din țara asta, și bunicii lor. Le doresc tuturor un an bun și rezultate frumoase. Să auzim numai de bine”, a spus Carmen Iohannis.

Fotografia cu care Carmen Iohannis a surprins pe toată lumea

Pe numele de fată Carmen Georgeta Lăzurcă, soția președintelui s-a născut în Reghin, județul Mureș.

În copilărie era pasionată debalet și a luat lecții de pian.

L-a cunoscut pe Klaus Werner Iohannis când avea 22 de ani, pe vremea studenției, prin intermediul unor prieteni sibieni și s-au căsătorit șapte ani mai târziu, conform sursei citate.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Imaginile din satelit arată o navă misterioasă construită în China. Ar putea fi prima de acest fel: „Are o formă neobișnuită”- antena3.ro

Citeste si: Decizia care i-a salvat viața lui Adrian, un român de 37 de ani prins în dezastrul din Spania: "Am luat câinele și m-am dus"- wowbiz.ro

Cu ceva vreme în urmă soția lui Klaus Iohannis a împărtășit pe rețelele sociale o imagine din adolescență, îmbrăcată într-o uniformă de școală și cu o bentiță albă pe cap.

carmen iohannis

Carmen Iohannis, la vârsta școlii generale

[Sursa foto: Facebook]

Carmen Iohannis, profesoară de 34 de ani

Carmen Iohannis preda engleza încă din anul 1990, fiind una dintre cele mai apreciate cadre didactice din Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.

Este foarte posibil ca Prima Doamnă să mai rămână un an în activitate pentru a își duce pînă la terminarea clasei a XII pe elevii cărora le este dirigintă.

De-a lungul anilor, Carmen Iohannis a publicat pe pagina sa de Facebook fotografii din mijlocul elevilor săi:


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si