Explozie pe şantierul autostrăzii A7. Un muncitor a murit pe loc
Un bărbat de 57 de ani efectua lucrări de sudură pe un şantier din autostrada A7, în zona Dumbrava - Albeşti, Prahova, când a fost surprins de o explozie.
O persoană a murit, sâmbătă, pe şantierul autostrăzii A7, în zona Dumbrava- Albeşti, din judeţul Prahova, în urma unei explozii.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, este vorba despre un bărbat de 57 de ani. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu, potrivit News.ro.
UPDATE. Ce spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu
"Condoleanţe familiei angajatului care şi-a pierdut astăzi viaţa, în timp ce lucra pe şantierul Lotului 1 al Autostrăzii Ploieşti-Buzău! Domeniul construcţiilor este unul riscant, cu atât mai mult cu cât se lucrează într-un ritm accelerat. Orice
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
"Pompierii prahoveni au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor şi pentru acordarea primului ajutor medical unei persoane surprinse de o explozie (neurmată de incendiu). Ajunşi la locului intervenţiei, salvatorii au constatat că persoana surprinsă, bărbat- 57 de ani, prezintă leziuni incompatibile cu viaţa", a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Din primele date, a reieşit că bărbatul de 57 de ani efectua lucrări de sudură pe un şantier din zona Dumbrava- Albeşti când a fost surprins de o explozie.
Potrivit informaţiilor ISU, Prahova, explozia nu a fost urmată de incendiu.La locul accidentului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.
Împrejurările în care s-a produs evenimentul sunt deocamdată necunoscute.