VIDEO Bătrână torturată și jefuită de tâlhari! Cum au încercat infractorii să scape de dovezi?
Cei doi tâlhari au plecat din locuința bătrânei cu o casetă de valori în care se aflau 30.000 de euro și 30.000 de dolari.
„O bătrână de 85 de ani și fiica ei au trecut prin clipe cumplite după ce casa lor a fost călcată de tâlhari. Unul dintre hoți a agresat-o fizic pe femeia în vârstă, a reușit să fure o casetă de valori în care erau 30.000 de euro și 30.000 de dolari, apoi a fugit, ajutat de un complice de doar 17 ani.
La ora 5 dimineața, tâlharul, în vârstă de 26 de ani, a intrat în locuința bătrânei de 85 de ani. Nu s-a chinuit prea mult, pentru că ușa era descuiată. S-a năpustit asupra femeii în vârstă cu o ploaie de lovituri, iar întreg scandalul a fost auzit de fiica acesteia. Femeia l-a surprins pe tâlhar, iar ca să scape de el i-a dat o cutie de valori în care era o sumă uriașă de bani: aproximativ 30.000 de euro și 30.000 de dolari.
Carmen Bădilă, reporter: Tâlharii nu au intrat la întâmplare în această casă. În trecut, unul dintre ei a fost primit în curte de victime. S-a prezentat atunci drept muncitor și s-a oferit să ajute la câteva reparații în gospodărie.
După 11 minute, bărbatul a fugit din casă În fața porții îl aștepta într-o mașină cu motorul pornit complicele său, un adolescent de doar 17 ani.
Au demarat în trombă, iar după nici 10 kilometri, în localitatea Cristian, s-au gândit la un plan prin care vor fi mai reu de găsit de către oamenii legii.Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Cei doi tâlhari au abandonat mașina cu care au fugit. Ca să fie siguri că nu o să lase urme, cei doi au incendiat autoturismul. După acest lucru, amândoi au luat un taxi spre județul Mureș.
Destinația finală a fost locuința concubinei individului de 26 de ani, din localitatea Șura Mare. Cu gândul că polițiștii nu le-au pierdut urma, hoții au ascuns o parte din bani.
„El a ascuns o mare parte din bani în locuința concubinei. Și aici vorbim despre aproximativ 20.000 de euro și 19.000 de dolari, ascunși într-o față de pernă. I-a spus (n.r. concubinei) să îi păstreze bine. Și-au luat doar „strictul necesar”, să spunem așa, de bani”, a spus Alexandru Drăgălău, șef Birou Investigații Criminale.
Apoi au fugit de acasă la o pensiune din orașul Ungheni. Planul de scăpare a eșuat pentru că au fost identificați și săltați de poliție.
Citeste si: Anunț pentru pensionarele din țară! Când vor fi încărcate cardurile de alimente- kfetele.ro
Citește și: VIDEO Bărbatul care a încercat să jefuiască o bancă, la Iași, a fost prins. Are 37 de ani și e din Dolhasca
În timp ce îi anchetau, oamenii legii au avut parte de o adevărată surpriză. La o secție de poliție s-a prezentat o femeie din orașul Mediaș. În aceeași noapte a fost tâlhărită de aceiași indivizi. Au reușit să fure un portofel plin cu carduri, dar s-au păcălit. Toate erau expirate.
„Fapta a avut loc în jurul orei 3 la Mediaș. Persoana vătămată nu a reclamat. Fiica sau fiul victimei a venit și a reclamat, ulteror, la poliție. Așa am aflat și noi că au mai comis o altă faptă”, a spus Sebastian Veșteman, șeful Poliției Municipiului Sibiu.
Cei doi tâlhari au fost reținuți, iar astăzi au fost prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile.