VIDEO Ce este misterioasa Boală X care a ucis 71 de oameni în Congo. "Știm că se transmite prin aer", spune Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, fostul manager al Institutului Marius Nasta din Bucureşti, a lansat un avertisment cu privire la o misterioasă boală X care se transmite prin aer și afectează aparatul respirator.
Author: Sorin Negru miercuri 11 decembrie 2024 , 09:44
Ce este boala X? Medicul Beatrice Mahler atrage atenţia asupra unui pericol despre care Ministerul Sănătății nu a transmis încă avertizări către cel mai mare spital de boli respiratorii din România.
Este vorba despre misterioasa "Boală X", pe care lumea medicală internaţională o priveşte cu mare atenţie.
Potrivit medicului specialist, s-au înregistrat deja 71 de decese dintr-un număr total mai mic de 500 de cazuri.
"Haosul sau Boala X. Nu este un joc și nici o glumă, este o boală pe care lumea medicală internațională o privește cu mare atenție. Până acum știm că se transmite prin aer", a avertizat Mahler pe pagina sa de Facebook.
Ce este Boala X și cum se manifestă?
Simptomele de la Boala X seamănă în primele zile cu gripa, arată medicul pneumolog.
Este vorba despre: febră, dureri de cap, tuse, dificultăți de respirație.
"Ulterior apare anemia severă, care necesită transfuzii de sânge. Până în prezent sunt declarate 71 de decese dintr-un număr total mai mic de 500 de cazuri", a explicat Mahler.
"Congo pare departe, este o poveste de pe un alt continent, nivelul de alarmă internațional este scăzut pentru România, însă informarea este esențială și obligatorie pentru instituțiile statului, către noi medicii și către toată populația României", a completat medicul de la Marius Nasta.
Cele mai multe decese cauzate de Boala X au fost înregistrate în rândul copiilor, iar numărul real de cazuri este probabil mai mare decât cel declarat oficial, potrivit MSN.
Cifra oficială include doar pacienții care au murit în spital și nu pe cei care au murit acasă. Nu este cunoscut ce anume cauzează bolile.
Echipele de răspuns rapid spun că ar putea fi pneumonie, gripă, Covid, rujeolă, malarie, infecție cu E.
coli sau o combinație a multor dintre aceste infecții care se lovesc simultan.
Beatrice Mahler: Nu se consideră important ca spitalele să fie pregătite pentru situații dificile
Beatrice Mahler, fostul manager al spitalului Marius Nasta din Capitală, ar fi fost înlocuită de la conducerea unității medicale în urma unui scandal iscat în octombrie 2024, legat de lipsa autorizației sanitare de funcționare pe care ar fi trebuit s-o primească din partea DSP.
Beatrice Mahler a fost înlocuită de Gheorghe Popescu, care va ocupa funcția de manager interimar pentru șase luni, potrivit unui anunț al Ministerului Sănătății.
Cu privire la Boala X, Mahler afirmă că populaţia trebuie protejată, dar în cel mai mare spital de boli respiratorii din România, acestă informare nu s-a primit şi îl acuză pe ministrul Alexandru Rafila că are alte priorităţi, nu sănătatea publică.
"Sunt medic în cel mai mare spital de boli respiratorii din România, iar acestă informare nu am primit-o, deși World Health Organization (WHO) atrage atenția că vorbim de o afecțiune respiratorie.
Poate nu se consideră important ca spitalele să fie pregătite pentru situații dificile. M-am întrebat dacă strategia Ministerul Sănătăţii- România este cea de a atenționa populația....am căutat... nu am găsit nimic. Domnul Ministru Prof. Dr. Alexandru Rafila are alte priorități, sigur nu sănătatea publică", a mai scris fostul manager de la Marius Nasta.
"Consecințele au fost devastatoare" în pandemie
Beatrice Mahler a făcut dezvăluiri și despre situația din pandemie, lucruri pe care nu putea să le spună pe vremea când era manager de spital:
"Și pentru că acum pot să spun, în pandemie, la început, când am fost întrebată, o singura dată care este părerea mea, am subliniat că trebuie informare și nu panică, că trebuie să avem spitale pregătite și noi nu eram...și nu suntem nici acum... cu tristețe am constatat atunci că părerea mea nu a contat, iar consecințele au fost devastatoare pentru încrederea oamenilor în medici și nu numai"- a completat Mahler.