In articol:
Joi, 14 decembrie, Ministerul Afacerilor Externe a transmis un comunicat de presă cu privire la situația noii drone rusești, care a căzut pe teritoriul țării în mijlocul nopții, într-un perimetru nelocuit, în apropiere de Grindu, Tulcea.
Localnicii au trăit clipe de panică
Forțele Aeriene ucrainene au raportat un grup de UAV Shahed, care se îndrepta spre Odesa, spre porturile Reni şi Izmail, din apropierea României.
Autoritățile i-au liniștit pe oameni, sfătuindu-i să își păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă.
"În urmă cu puțin timp a fost emis un mesaj RO-alert de avertizare despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "DELTA" al județului Tulcea, sub coordonarea IGSU, împreună cu instituțiile cu rol de apărare monitorizează situația generată de conflictul armat din zona de graniță cu statul Român pentru a oferi protecție și sprijin comunităților din regiune.
De asemenea, Ministerul rus al Apărării a declarat joi dimineață, 14 decembrie, faptul că nouă drone au fost distruse deasupra regiunii Moscova și a regiunii adiacente Kaluga.
Citește și: Rușii au reluat atacurile la granița României. În Tulcea şi Galaţi s-au transmis mesaje Ro-Alert
Reacția Ministerului Afacerilor Externe
Ministerul Afacerilor Externe a venit cu un punct de vedere în acest caz:
"Acesta reprezintă o nouă violare a spațiului aerian al României, contrar dreptului internațional.
Ministerul Afacerilor Externe solicită ferm încetarea atacurilor repetate împotriva populației și a infrastructurii civile ucrainene, precum și a escaladării iresponsabile de către Federația Rusă a situației de securitate inclusiv la frontiera dintre România și Ucraina.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Ministerul Afacerilor Externe a informat și se consultă cu aliații NATO asupra evoluțiilor de la frontiera dintre România și Ucraina, inclusiv asupra incidentului de astăzi.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe îl va convoca pe șeful misiunii diplomatice a Federației Ruse”, se arată în comunicatul de presă.