Recensământul populației 2022. Cum trebuie să completezi online formularul de autorecenzare pentru a primi o zi liberă
Recensământul 2022. În acest an se va desfășura recensământul populației și locuințelor, însă, cu o premieră în România, și anume autorecenzarea online. Totodată, acesta este primul recensământ în care preluarea datelor va fi făcută exclusiv în format electronic. Iată cum trebuie să completezi corect formularul pentru recensământ 2022 pentru a putea primi o zi liberă!
Recensământul populației 2022 Cine primeşte o zi liberă? Potrivit OUG nr. 39/2021, prin care a fost modificată OUG nr. 19/2020 privind organizarea și desfășurarea recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021 , recensământul se va desfășura în acest an, în perioada februarie- iulie, în loc de iulie- noiembrie 2021 cum ar fi fost stabilit.
Recensământul 2022 începe cu etapa de autorecenzare online, pe recensamantromania.ro
Recensământul 2022 începe cu etapa de autorecenzare a populației, care va putea fi realizată de luni, 14 martie și care presupune completarea unui formular online. Potrivit INS, platforma de autorecenzare de pe site-ul www.recensamantromania.ro va deveni activă luni, la ora 00:00.
"Site-ul recensământului poate fi accesat la adresa www.recensamantromania.ro. De pe acest site puteţi intra foarte uşor pe platforma de autorecenzare, este linkul de sus, linkul va fi activ la ora zero a zilei de 14 martie, adică începând de luni.
Tot pe site-ul recensământului veţi avea posibilitatea, după ce vă autorecenzaţi, să intraţi în posesia codului de auto-recenzare, în termen de maxim 7 zile de la momentul în care aţi completat chestionarul de recensământ. Acel cod se poate accesa tot din prima pagină a site-ului. De asemenea, acest link va fi activ din 14 martie. Iar în partea de sus a paginii vor exista două tutoriale, unul video şi unul text, care vă vor ghida în procesul de auto-recenzare.
Pe site veţi găsi, de asemenea, toate materialele referitoare la recensământ din punct de vedere legislativ, hotărârile Comisiei Centrale a Recensământului", a declarat purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică pentru activitatea Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor, Bogdan Drăghia, într-o conferinţă de presă.
Prima etapă a Recensământului 2022 are loc în perioada 14 martie- 15 mai
Prima etapă a Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor, autorecenzarea, începe luni, 14 martie, şi va avea loc până pe data de 15 mai, potrivit INS.
În cadrul conferinţei de presă, preşedintele INS, Tudorel Andrei, a menţionat că toate procesele recensământului sunt informatizate.
"Care sunt noutăţile mari ale acestui recensământ. În primul rând, eliminarea completă a hârtiei. Este vorba de o informatizare a tuturor proceselor de culegere, prelucrare şi diseminare. Inclusiv la diseminare Institutul îşi propune o metodă inovatoare, astfel încât fiecare utilizator să poată să-şi construiască propriile statistici, interacţionând cu mediul informatic disponibil pe site-ul instituţiei.
Al doilea lucru: transparenţă totală în pregătirea, culegerea şi prelucrarea datelor statistice. Aici, lucrul foarte important este că prin cadrul legal s-a constituit un Consiliu de Comunicare şi Transparenţă, condus de preşedintele Academiei Române, domnul academician Ioan Aurel Pop. Din acest consiliu fac parte reprezentanţi ai partidelor parlamentare, mass-media, ONG, mediul de afaceri, rectorul ASE, rectorul Universităţii Bucureşti. O altă noutate este că recensământul populaţiei pune la dispoziţie chestionarul atât în limba română, engleză, dar şi în limbile minorităţilor naţionale.
În total chestionarul este disponibil în 18 limbi", a precizat Tudorel Andrei.
Angajații care completează online formularul pentru recensământul populației 2022 primesc o zi liberă de la stat
Salariaţii care se vor autorecenza prin intermediul internetului, la recensământul din 2022, vor avea o zi liberă, plătită de angajator, conform ordonanţei de urgentă nr.19 din 4 februarie 2020.
Astfel, vor beneficia de această zi liberă toți cei care completează formularele online, în prima etapă a recensământului.
Ordonanța de Urgență nr. 19 din 4 februarie 2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021 prevede ca persoanele salariate care se autorecenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecţie a acestei metode.
“ Persoanele salariate care se autorecenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecție a acestei metode ”, se arată în OUG nr. 19/2020.
Astfel, dovada înregistrării online se va face prin prezentarea codului de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării, cod care va fi generat automat după transmiterea formularului.
Totodată, cei care refuză să participe la recensâmânt pot fi amendați.
Cum poți să completezi formularul pentru recensământul populației 2022
Recensământul din acest an vine în premieră pentru cetățenii români, cu o nouă metodă, mai exact autorecenzeze, adică să completeze online, printr-un formular personal, datele pentru recensământ. Așadar, în perioada martie- mai 2022, cetățenii se vor putea înregistra online, accesând propriul formular, completat deja parțial cu anumite date obţinute prin colectarea indirectă, pe baza unui nume de utilizator şi a unei parole.
Persoanele care vor să se recenzeze online pot completa chestionarul începând cu 14 martie până în 15 mai. După această dată, recenzorii vor merge la oameni pentru a-i recenza, în perioada 16 mai- 17 iulie.
Cei care își vor accesa online formularul de recenzare vor trebui să țină cont de câteva aspecte, după caz, ar putea necesita modificări. Acestea sunt următoarele:
informaţiile deja completate în formular prin colectarea indirectă din surse administrative care nu corespund cu realitatea;
adresa reşedinţei obişnuite în cazul în care aceasta nu corespunde cu adresa de domiciliu;
întrebările din formularul individual;
răspunsurile la toate întrebările din formularul gospodăriei din care face parte dacă acesta nu a fost completat deja de un alt membru al gospodăriei;
răspunsurile la toate întrebările referitoare la clădirea în care este amplasată locuința, în cazul în care răspunsurile la aceste întrebări nu sunt deja completate.
Astfel, după terminarea acestei prime etape de autorecenzare, se va trece la cea de-a doua etapă, cea a colectării datelor din teren. Iar în perioada 16 mai – 17 iulie 2022 se va realiza, în teren, colectarea prin interviu față-în-față, asistată de calculator, a înregistrărilor individuale pentru acele persoane care nu au făcut recenzarea online.