In articol:
- Angela Merkel: Situația pandemică din Germania este una ”dramatică”
- Valul 4 al pandemiei COVID-19 se înăspreşte în Europa
Este pentru prima dată în întreaga pandemie când numărul cazurilor zilnice de Covid din Germania trece de pragul de 65.000. Pe de altă parte, numărul de morți în ultimele 24 de ore este de 248.
O mare parte din Europa se confruntă cu o creștere a cazurilor de Covid. Țări precum Austria și Belgia au introdus recent restricții dure.
Angela Merkel: Situația pandemică din Germania este una ”dramatică”
Situaţia legată de cazurile de COVID-19 este „dramatică” în Germania, a recunoscut miercuri Angela Merkel. Cancelarul german a cerut o accelerare a distribuirii dozelor de suprarapel (booster) şi i-a îndemnat pe cei sceptici cu privire la vaccinare să-şi revizuiască opinia, scrie BBC.
Citeste si: Angela Merkel, îngrijorată din cauza creșterii masive a cazurilor COVID-19 în Germania
"Nu este încă târziu pentru a opta pentru prima doză de vaccin", a declarat Merkel, participând la un congres al primarilor din Germania. "Toţi cei care se vaccinează se protejează pe sine şi pe ceilalţi.
Citeste si: Coaliția Angelei Merkel, învinsă la limită de social democrați în alegerile din Germania
Valul 4 al pandemiei COVID-19 se înăspreşte în Europa
Institutul Robert Koch, principala autoritate sanitară germană, a raportat miercuri un număr record de cazuri COVID-19, 52.826, în contextul în care cel de-al patrulea val al pandemiei se înăspreşte în Europa. Belgia a anunțat noi măsuri anti-Covid pentru a evita un lockdown, copiii cu vârsta peste 10 ani trebuie să poarte obligatoriu măști când sunt în interior și iar munca de la domiciliu este obligatorie acolo unde este posibil.
Decesele au atins un nou vârf și în Rusia, cu peste 1.200 de morți raportate pentru a doua zi consecutiv. Țările de Jos iau în considerare prelungirea vacanțelor școlare de Crăciun în încercarea de a lupta cu infecțiile în creștere în rândul copiilor.
Cazurile de Covid și internările au crescut cu peste 30% în ultima săptămână și în Polonia iar președintele Croației a declanșat o dispută cu omologul său austriac, după ce a comparat politica de izolare a celor nevaccinați din Austria cu fascismul.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro