Peste 15.000 de oameni iau parte astăzi la Sfânta Liturghie de la Catedrala Metropolitană de la Iași. Alți 65.000 de credincioși stau la rând pentru a putea ajunge să se roage la moaștele sfintei.
Sfânta Liturghie are loc pe o scenă amenajată pe pietonalul Ştefan cel Mare, chiar în faţa catedralei din Iași. Zeci de preoţi din România, Grecia, Republica Moldova, Etiopia, Georgia şi Siria oficiază în acest an slujba de Sfânta Parascheva.
Peste 15.000 de credincioși participă la eveniment, zona centrală a oraşului este blocată circulaţiei. Slujba poate fi urmărită pe ecranele amplasate în zona Catedralei Metropolitane din Iași.
Mii de credincioși așteaptă să ajungă la racla cu moaștele Sfintei Parascheva
Credincioșii continuă să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. La coadă sunt nici mai mult, nici mai puțin de 65.000 de credincioși.
Un rând de câţiva kilometri, timpul de așteptare trece de 25 de ore. Organizatorii spun că este vorba de un record de participare din ultimii ani.
Până în acest moment, de la începerea pelerinajului și până acum, peste 230.000 de persoane au ajuns la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.
Tot la Iaşi au fost aduse şi moaştele Sfântului Andrei Criteanul de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta, Grecia).
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: VIDEO- Se pregătesc sarmale pentru pelerinii care vor lua parte la hramul Sfintei Parascheva
Pelerinajul religios de la Iaşi ar urma să ajungă la final duminică seară, atunci când moaştele Sfintei Cuvioasa Parascheva vor fi puse înpoi în Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Autoritățile ar putea să amâne acest moment dacă la rând vor mai fi persoane.
Sf. Parascheva 2023. Ce nu ai voie să faci în această zi sfântă?
De Sfânta Parascheva, tradiția dictează că credincioșii ar trebui să se abțină de la treburile casnice precum spălatul rufelor, călcatul sau coaserea. Există convingerea că cei care desfășoară aceste activități vor atrage ghinion asupra lor, riscul de dureri de cap sau probleme cu ochii.
Potrivit tradiției, fetele care se ocupă de spălat și cusut în această zi pot rămâne necăsătorite.
Bărbaților li se interzice de asemenea să muncească în această zi de Sfânta Parascheva. Tradiția impune să nu se consume nicio masă până la ora 12, momentul în care se încheie slujba dedicată Sfintei Cuvioase.
De Sfânta Parascheva, nu se recomandă consumul de nuci, castraveți sau orice alt fruct cu forma crucii. Se spune că acest obicei poate atrage ghinion și nenorociri. Mai mult, se consideră a fi o ocazie perfectă de a fi mai generoși și mai deschiși cu cei din jur, în loc să fim zgârciți.
Cei care manifestă zgârcenie în această zi sunt predispuși să întâlnească dificultăți materiale și sărăcie pe parcursul anului.
Citește și: Sfânta Parascheva, sute de vindecări miraculoase consemnate de preoți la Iași. "Doctorii i-au spus să se pregătească de moarte, dar Sfânta Cuvioasă l-a vindecat"
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
De asemenea, Sfânta Parascheva aduce cu ea interdicția de a certa, deoarece cuvintele urâte rostite în această zi se crede că pot atrage energii negative și schimbări nefavorabile în viața celor implicați.
Sfânta Parascheva este cunoscută și pentru rugăciunile adresate lui Dumnezeu în beneficiul femeilor însărcinate. Încrederea în obiceiurile tradiționale îndeamnă la generozitate, sugerând că oferind ajutor celor sărmani, vei fi sub ocrotirea Sfintei în timpul nașterii, iar aceasta va fi mai ușoară și mai lipsită de dureri.
Citește și: Se spală sau nu rufe azi, pe 14 octombrie 2023? Ce nu ai voie să faci de Sf. Parascheva 2023?