Reduceri pentru studenți la transportul feroviar. De când vor putea beneficia de reduceri?
CFR Călători a anunțat că va acorda studenților legitimații de călătorie de 90% reducere pentru transportul feroviar. De pe 5 septembrie studenții vor putea beneficia de reducerea pentru transportul feroviar.
Studenții vor primi 90% reducere la transportul feroviar
Compania a anunțat sâmbătă că legitimațiile cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată se vor elibera, începând cu data de 3 septembrie 2023, doar pentru elevi, urmând ca pentru studenții din România acest lucru să fie anunțat după publicarea normelor metodologice aferente Legii învăţământului superior nr. 199/2023.
„CFR Călători informează că, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, vor fi abrogate, parţial, prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, respectiv cele referitoare la facilităţile acordate studenţilor la transportul pe calea ferată, odată cu intrarea în vigoare a noilor acte legislative privind învăţământul valabile de la data de 3 septembrie 2023- Legea învăţământului preuniversitar nr.
198/2023 şi Legea învăţământului superior nr. 199/2023. Drept urmare, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, se vor elibera legitimaţii de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată doar pentru elevi, urmând ca pentru studenţi acestea să fie disponibile după publicarea prin Hotărâre de Guvern a normelor metodologice aferente Legii învăţământului superior nr. 199/2023”, a transmis compania prin intermediul unui comunicat de presă.
Companiile private au anunțat că de pe data de 3 septembrie 2023 se va suspenda eliberarea legitimațiilor de călătorie cu reducere sau gratuite pentru studenți, motivând că pentru Legea 199/2023 nu există norme metodologice. Una dintre companii a spus că studenții care au apucat să își achiziționeze legitimații de călătorie cu reducere sau gratuite înainte vor putea beneficia de reducerea acordată.