In articol:
Regele Charles al III-lea și-a început oficial vizita istorică în România. Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit pe suveran la Palatul Cotroceni. Regele a salutat garda de onoare în limba română și a rămas surprins să afle că este primul suveran din istorie care a semnat Cartea de Onoare.
"Sunt cumva primul...Nu ştiam că sunt primul", a spus Regele Charles al III-lea.
"Da, primul din istorie.Maiestate, vreau să vă spun bine aţi revenit în România. Din partea românilor, vă urez o domnie bună, sănătoasă şi lungă. Felicitări!", i-a răspuns președintele Klaus Iohannis.
”Am simțit o legătură puternică cu România”
Totodată, monarhul britanic a ținut în discurs în fața celor 300 de invitați de la Palatul Cotroceni, unde a spus că mereu s-a simțit acasă în România.
”Nu pot descrie plăcerea pe care o am vizitând încă o dată România.
De asemenea, Regele a avut un mesaj și pentru tinerii României, despre care a spus că a fost impresionat, deoarece fac față provocărilor lumii moderne, în toate domeniile” și că ”a fost inspirat de oamenii pe care i-a întâlnit”.
”Țară de glorie, țară de dor!”
”Am fost impresionat de reprezentanții tinerei generații, care fac față provocărilor lumii moderne, în toate domeniile. Am fost inspirat de oamenii pe care i-am întâlnit, care lucrează neobosit pentru ceilalți. Sunt eforturi de a-i sprijini pe tineri. Încă din anii '90 am devenit prietenul lor și sunt și acum prietenul Asociației Monumentelor, care îi instruiește pe arhitecți și cei activi în conservarea monumentelor. Este impresionant să vezi câți voluntari lucrează zilnic, an de an cu, atâta dedicare pentru monumentele istorice, pentru a ajuta la păstrarea arhitecturii atât de diversificate a României. Am ajuns să iubesc România, cultura și arta, patrimoniul, istoria, peisajele și biodiversitatea. Țară de glorie, țară de dor! România și-a păstrat pădurile, peisajele rurale și modele de agricultură sustenabilă. În continuare, aici sunt numeroase specii care au dispărut din alte zone din Europa și din lume. Cu atât mai prețioasă devine deci această țară, dar mai ales prețuiesc prietenii mei din România. Sunt foarte recunoscător pentru numeroșii oameni care sunt și aici în sală, care m-au sprijinit și în proiecte, care fac bine. Am văzut un sprijin deosebit de generos pentru prietenii din Ucraina. Am venit în România atâția ani pentru că am simțit apropierea de poporul român pentru suferințele din urma celui de-Al Doilea Război Mondial. Din ce în ce mai mulți britanici vin anual în România și milioane de români reprezintă un element important al vieții în Marea Britanie. Legăturile noastre de prietenie sunt mai puternice”, a mai spus Regele Charles al III-lea.
Președintele României, Klaus Iohannis i-a transmis recunoștința și aprecierea din partea tuturor românilor.
”Bine ați revenit în România, țara pentru care, de-a lungul timpului, ați dezvoltat o afecțiune aparte. Ne onorează faptul că prima vizită în străinătate de la încoronarea Majestății Voastre are loc în țara noastră. Pentru români, acesta reprezintă un mesaj extrem de important, că legăturile cu aceste locuri rămân la fel de strânse și după preluarea noilor responsabilități. Vă transmit în numele tuturor românilor aprecierea și recunoștința noastră pentru implicarea autentică în protejarea și celebrarea unor valori care țin de însăși identitatea națională: natura, peisajul rural din țara noastră, dar și moștenirea culturală bogată. Localnicii povestesc cum, datorită interesului Majestății Voastre, frumusețea satelor și a tradițiilor lor a trecut granițele. Le-ați reamintit cât de prețioase sunt tradițiile, obiceiurile, meșteșugurile moștenite de generații și faptul că acestea nu își pierd valoarea în fața erei vitezei și a tehnologiei, ci dimpotrivă”, a spus președintele.
Șeful statului a mai menționat în discursul său și despre relația dintre România și Regatul Unit, cât și despre rolul special al comunității românești din Marea Britanie
”Vă mulțumim că ați fost și sunteți în continuare un mare prieten al României! Ne uităm cu speranță spre viitor, convinși că aceste legături vor deveni tot mai puternice și că relațiile dintre statele noastre se vor dezvolta în continuare”, a încheiat șeful statului.