Consiliul General al Municipiului Bucureşti a modificat, în şedinţa de miercuri, Regulamentul de organizare şi funcţionare a teraselor în zonele protejate şi în perimetrul Centrului Istoric.
Astfel, una dintre prevederi se referă la asigurarea pe axul străzii a unei distanţe libere de patru metri.
“La avizare şi amplasare se vor utiliza dungile de ghidaj/delimitare, ce vor fi figurate pe planurile anexă la prezentul regulament astfel încât să asigure pe axul străzii o distanţă liberă de patru metri.
De asemenea, între terase va putea fi făcută o separare faţă de vecini de cel mult doi metri şi jumătate, realizată fie din sticlă, fie din jardiniere din lemn sau metal.
Citeste si: O vedetă Youtube a murit la doar 24 de ani. Tânăra urma să devină mămică în curând
“Astfel, între terase se va putea realiza o separare faţă de vecini şi de maximum 2,5 metri faţă de stradă exclusiv din elemente de mobilier urban din sticlă sau jardiniere din lemn sau metal”, mai precizează sursa citată.
De asemene, aprovizionarea unităţilor din Centrul Vechi se va face zilnic între orele 6 şi 10. Accesul în afara acestui interval seva putea face cu plata unui tarif în valoare de 300 lei/acces, iar plata se va face către Administraţia Străzilor din Bucureşti.
Totodată, pe terasele din Centrul Vechi sunt interzise televizoarele şi vitrinele de prezentare a produselor.
Prezenta hotărâre intră în vigoare în termen de 10 zile de la data aducerii la cunoştinţa publică.