In articol:
- Patru centre de vaccinare Drive-Thru până acum
- Reguli obligatorii în centrele de vaccinare Drive-Thru
- Aceste centre de vaccinare Drive-Thru funcționează doar în marile aglomerări urbane, în zone care permit accesul persoanelor cu mijloace auto proprii. [Sursa foto: Facebook/ Rovaccinare]
- Ritm de vaccinare de 1 pacient pe minut în București
Citeste si: Florin Cîţu: „La centrul din Piaţa Constituţiei s-a vaccinat un pacient pe minut. Accelerăm campania”
Aceste centre de vaccinare Drive-Thru funcționează doar în marile aglomerări urbane, în zone care permit accesul persoanelor cu mijloace auto proprii sau cu un taxi.
Citeste si: Statul care a ridicat toate restricţiile anti-COVID-19. "Sunt inutile"
Patru centre de vaccinare Drive-Thru până acum
Autoritățile au anunțat care sunt centrele de tip Drive-Thru care funcționează în marile orașe din țară și ce program au acestea:
Drive-Thru Deva – program 10.00-19.00, L-D
Drive-Thru Cluj-Napoca – program 08.00-20.00, L-D
Drive-Thru Arad – program 08.00-20.00, L-D
Drive-Thru București – program 08.00-20.00. L-D
Reguli obligatorii în centrele de vaccinare Drive-Thru
În centrul de vaccinare drive- through, persoanele care doresc să imunizeze se pot prezenta doar cu actul de identitate și chestionarul de triaj care poate fi completat anterior prezentării la vaccinare.
Documentul poate fi accesat pe site-ul RoVaccinare, la adresa https://vaccinarecovid.gov.ro/chestionar-triaj-vaccinare-adulti/.
Vaccinarea se realizează fără programare în Platforma RoVaccinare, iar datele persoanelor vaccinate vor fi introduse, ulterior, în Registrul Electronic Național de Vaccinare.
Regulile după care funcționează oricare centru de vaccinare Drive-Thru în România:
- Agenții de îndrumare a traficului asigură fluidizarea accesului către zona de triaj, vaccinare și supraveghere post vaccinare;
- La punctul de triaj medical se aplică procedurile și instrucțiunile în vigoare referitoare la triajul persoanelor; medicul verifică chestionarul sau asistă completarea acestuia, după caz, și validează criteriile medicale pentru vaccinare;
- Vaccinarea se efectuează persoanelor aflate în mijlocul de transport, fără a fi necesară părăsirea autovehiculul sau a spațiului special amenajat după caz;
- După vaccinare, agenții de îndrumare indică traseul către zona de supraveghere post vaccinare;
- Zona de supraveghere post-vaccinare este asigurată de personal medical (medic și asistenți) sau personal auxiliar instruit pentru identificarea persoanelor care au nevoie de asistență medicală pe perioada de supraveghere;
- În perioada de supraveghere, se emite adeverința de vaccinare iar medicul înscrie pe aceasta data la care se va efectua cea de a doua doză;
- În funcție de tipul vaccinului distribuit, pentru completarea schemei de vaccinare, se asigură accesul persoanelor pentru efectuarea rapelului, conform intervalului dintre cele două doze, respectând capacitatea de vaccinare a centrului;
- după începerea administrării dozei de rapel la persoanele vaccinate inițial, se mai pot primi suplimentar persoane pentru vaccinarea cu doza I, în limita capacității de vaccinare a centrului.
Ritm de vaccinare de 1 pacient pe minut în București
Primul centru de tip drive- through a fost deschis în data de 24 aprilie la Deva, în Hunedoara, unde au fost vaccinate 3.239 de persoane în primele zile.
În data de 26 aprilie, a fost deschis al doilea centru de tip drive-through din România, în Cluj, fiind vaccinate 1.038 de persoane, iar astăzi 28 aprilie a fost deschis cel de-al treilea centru în Arad, unde au fost vaccinate 40 de persoane în primele patru ore de la deschidere.
În Capitală, centrul de vaccinare s-a deschis în data de 29 aprilie în Piața Constituției. Centrul va dispune de patru fluxuri, iar vaccinul administrat va fi cel produs de compania Pfizer.
Așteptările organizatorilor primului Drive-Thru din București au fost întrecute încă din prima zi: 714 persoane vaccinate.