Procesiunea religioasă este organiată de Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti cu ocazia sărbătorii liturgice a Sfântului Ioan Paul al II-lea.

Ceremonia va începe la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, unde se vor aduna, în jurul orei 14.00, credincioşii, preoţii, episcopii şi călugării, precum şi Monseniorul Miguel Maury Buendía – Nunţiu Apostolic în România, PS Cornel Damian – Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, PS Mihai Frăţilă – Episcop al Episcopiei Greco-Catolice „Sf.

Vasile cel Mare” din Bucureşti, iar după un moment de rugăciune, aceştia vor porni spre Catedrala Sfântul Iosif.

Doi tineri vor purta în procesiune icoana, iar un preot va purta relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea.

Potrivit Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, relicva Sfântului Ioan Paul al II-lea constă în câteva picături de sânge ale Sfântului Papă şi a fost dăruită Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti în 2011, de către Cardinalul Stanisław Dziwisz, actual Arhiepiscop emerit de Cracovia (Polonia), fost secretar personal al lui Ioan Paul al II-lea.

Monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea a fost amplasat la intersecţia străzilor Bd. Schitu Măgureanu şi Pictor C. Stahi în amintirea vizitei pe care Suveranul Pontif a făcut-o în România în 1999. Monumentul a fost inaugurat în 2011 şi a fost realizat de sculptorul sloven de origine bosniacă Mirsad Begić.

Potrivit Brigăzii Rutiere, circulaţia pe banda I va fi blocată, cu excepţia STB, pe Str.

Pictor Stahi, între Bd. Schitu Măgureanu şi Str. Ştirbei Vodă, precum şi pe Bd. Schitu Măgureanu, între Bd. Regina Elisabeta şi Str. Ştirbei Vodă.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Poliţiştii recomandă şoferilor să evite să circule, pe cât posibil, în zona de desfăşurare a evenimentului, să nu oprească sau să staţioneze decât în locurile special amenajate sau cât mai departe de locul de desfăşurare a evenimentului, să respecte semnalele poliţiştilor rutieri şi să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de credincioşi.

 

 

 

 

 

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si