Revelion agitat la Urgenţe! Peste 2000 de persoane au ajuns la spital
Începutul acestui an a fost mult mai agitat decât cel precedent pentru medicii de la Urgenţe, în Bucureşti.
La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti 2.055 de persoane s-au prezentat în perioada 28 decembrie 2018- 2 ianuarie 2019.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024- antena3.ro
Cu toate acestea, se pare că nu problemele generate de excesele alimentare sau de alcool au generat cele mai multe probleme, iar medicii s-au confruntat cu alte diagnostice. Mai exact, medicii au constatat că o serie de infecţii respiratorii au fost problemele predominante în această perioadă, mult în creştere faţă de anul trecut.
"Numărul prezentărilor la Camera de Garda a fost mai mare faţă de aceeaşi perioada a anului trecut şi au fost necesare 4.860 de examinări. Un procent semnificativ l-au reprezentat persoanele care au avut infecţii respiratorii. Au venit pacienţi de toate vârstele, dar majoritari au fost cei de peste 70 de ani. Infecţiile respiratorii sunt considerate a fi cele mai dese boli din acest sezon şi afectează cel mai frecvent căile aeriene superioare: nasul, sinusurile, faringele şi laringele. Din păcate, infecţiile respiratorii nu apar singure, ci în asociere cu alte patologii ale cailor respiratorii. Este important de ştiut că o hidratare corespunzătoare, spre exemplu consumul de ceaiuri calde, dar şi o alimentaţie echilibrată şi evitarea excesului de carne şi grăsimi contribuie la o vindecare mai rapidă”, a declarat dr. Silvia Nica, medic şef la UPU.
565 de persoane s-au prezentat la Camera de gardă a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti în primele două zile de Crăciun. Majoritatea
persoanelor care s-au prezentat în acea perioadă la Unitatea de Primiri Urgenţe au fost vârstnici cu afecţiuni respiratorii sau cardiace. "Numărul persoanelor care s-au prezentat cu afecţiuni digestive în Unitatea de Primiri Urgenţe a fost mai mic acum faţă de anii trecuţi, semn că oamenii au început să înţeleagă faptul că excesele alimentare le dăunează", a declarat dr. Mihaela Dorobanţu, medic de gardă la UPU. La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti sunt 49 de linii de gardă, dintre care 4 linii de medicină de urgenţă care pot acorda 24 de ore din 24 asistenţă medicală. Din totalul de prezentări la UPU în primele două zile de Crăciun, un număr de 90 de persoane au necesitat internare în spital şi îngrijiri medicale avansate.