In articol:
La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti 2.055 de persoane s-au prezentat în perioada 28 decembrie 2018- 2 ianuarie 2019.
Cu toate acestea, se pare că nu problemele generate de excesele alimentare sau de alcool au generat cele mai multe probleme, iar medicii s-au confruntat cu alte diagnostice. Mai exact, medicii au constatat că o serie de infecţii respiratorii au fost problemele predominante în această perioadă, mult în creştere faţă de anul trecut.
"Numărul prezentărilor la Camera de Garda a fost mai mare faţă de aceeaşi perioada a anului trecut şi au fost necesare 4.860 de examinări. Un procent semnificativ l-au reprezentat persoanele care au avut infecţii respiratorii. Au venit pacienţi de toate vârstele, dar majoritari au fost cei de peste 70 de ani. Infecţiile respiratorii sunt considerate a fi cele mai dese boli din acest sezon şi afectează cel mai frecvent căile aeriene superioare: nasul, sinusurile, faringele şi laringele.
Peste 500 de persoane, de Crăciun
565 de persoane s-au prezentat la Camera de gardă a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti în primele două zile de Crăciun. Majoritatea persoanelor care s-au prezentat în acea perioadă la Unitatea de Primiri Urgenţe au fost vârstnici cu afecţiuni respiratorii sau cardiace. "Numărul persoanelor care s-au prezentat cu afecţiuni digestive în Unitatea de Primiri Urgenţe a fost mai mic acum faţă de anii trecuţi, semn că oamenii au început să înţeleagă faptul că excesele alimentare le dăunează", a declarat dr.