VIDEO Rezultate Alegeri America. Cine este noul președinte al SUA
Rezultate Alegeri America. Cine este noul președinte al SUA? Drumul spre cele 270 de voturi ale electorilor SUA a părut inițial mai strâns ca niciodată, însă treptat Donald Trump s-a impus în cursa prezidențială și a câștigat cea mai mare parte dintre statele pivotale care sunt necesare pentru instalarea ca noul lider al Americii. Trump a fost deja felicitat de cei mai importanți lideri ai planetei.
Author: Sorin Negru miercuri 06 noiembrie 2024 , 08:25
Rezultate Alegeri America. Potrivit proiecţiilor pe care le fac instituţiile media din SUA, Donald Trump a depășit deja pragul necesar de 270 de voturi în Colegiul Electoral și este noul președinte al Americii.
Donald Trump a ajuns la 276 de electori, în timp ce Kamala Harris are 223 voturi.
Numărătoare continuă, dar nu mai poate oferi surprize.
Știrea inițială. Rezultate Alegeri America. Cine este noul președinte al SUA? Donald Trump se apropie tot mai mult de victoria în alegerile prezidențiale din Statele Unite după ce se pare că a câștigat 3 din cele 7 state pivotale care pot decide soarta alegerilor- Georgia, Carolina de Nord și Pennsylvania.
Trump, noul președinte al SUA, după două atentate de asasinat și procese penale
Experții consultați de Fox News Decision Desk proiectează că Donald Trump a învins-o pe vicepreședinta Kamala Harris într-o victorie surprinzătoare, oferindu-i un al doilea mandat la Casa Albă după un ciclu electoral plin de întorsături fără precedent și două atentate la viața lui.
Trump a învins-o pe Kamala Harris, care a intrat în această cursă în urmă cu puțin peste 100 de zile, după ce președintele Biden, care a câștigat alegerile primare ale democraților, a fost convins să renunțe.
Potrivit proiecțiilor din mass-media americane, Trump a depășit pragul de 270 de voturi electorale după victorii uimitoare în statele-pivotale Carolina de Nord, Wisconsin, Pennsylvania și Georgia.
Donald Trump ar fi câștigat și statul Pennsylvania și ajunge la 267 de electori din cei 270 de care are nevoie.
Kamala Harris a urcat la 195 de electori, departe de rezultatul contracandidatului ei.
Donald Trump și-a anunțat victoria în fața susținătorilor săi din Florida. Detalii aici.
Rezultate Alegeri America. Donald Trump va câştiga şi în Georgia, al doilea stat-cheie din cele şapte care pot decide cursa prezidenţială americană, potrivit proiecţiilor CNN.
Atât CNN, cât şi Associated Press au prognozat că fostul preşedinte a ieşit victorios și în Carolina de Nord. Sunt 16 voturi electorale în joc în Georgia, care îi vor reveni lui Trump, alături de alte 16 din Carolina de Nord.
Este nevoie de cel puţin 270 de voturi în Colegiul Electoral pentru a câştiga alegerile prezidenţiale din 2024. Trump are până în prezent 246.
Donald Trump îşi petrece seara în Palm Beach, Florida, unde locuieşte, în timp ce Kamala Harris este în Washington, la universitatea unde a studiat.
Donald Trump este așteptat să susțină un discurs de la reședința din Mar-a-Lago.
Cele șapte state pivotale care decid viitorul președinte al Americii sunt Arizona, Georgia, Michigan, Nevada, Carolina de Nord, Pennsilvania și Wisconsin.
Donald Trump s-a distanțat semnificativ de Kamala Harris
Fostul preşedinte republican Donald Trump a obţinut marţi o victorie în statul West Virginia, a treia la rând în scrutinurile prezidenţiale, şi voturile a patru mari electori.
West Virginia are cu un mare elector mai puţin în aceste alegeri, după ce a pierdut un mandat în Contges, în urma recensământului din 2020.
El este unul dintre cele două state în care Trump a obţinut victorii în fiecare comitat în alegerile din 2016 şi 2020.
Donald Trump a câştigat Kentucky şi cele 8 voturi electorale ale sale, în timp ce Kamala Harris a câştigat Vermont şi cele 3 voturi electorale ale sale.
Potrivit proiecţiilor CNN, fostul preşedinte Donald Trump va câştiga şi în Indiana, unde sunt în joc 11 voturi electorale. Şi în 2020,Trump a câştigat în acest stat.
Fostul preşedinte Donald Trump va câştiga West Virginia, estimează televiziunile americane. În Virginia de Vest sunt în joc patru voturi electorale.
În 2020, tot Trump a câştigat în acest stat. Democraţii au pierdut marţi controlul în Senat odată cu victoria republicanului Bernie Moreno în cursa din Ohio. Acesta l-a învins pe Sherrod Brown, un senator democrat aflat la al treilea mandat.
Fostul preşedinte Donald Trump va câştiga Florida, estimează CNN. În Florida sunt în joc 30 de voturi electorale. Trump a câştigat şi în 2020 în acest stat, unde are reşedinţa.
Deşi a fost cândva un stat-cheie în lupta prezidenţială, cu alegeri foarte strânse, Florida a devenit în ultimii ani un stat mai consistent republican atât în alegerile de stat, cât şi în cele federale.
Cum se votează în Statele Unite ale Americii
Peste Atlantic, preşedintele este ales prin sufragiu universal indirect. Prin urmare, scopul votului popular este de a desemna alegătorii care vor fi responsabili de alegerea noului şef de stat.
În Statele Unite există 538 de electori, răspândiţi în cele 50 de state federale, care fac parte din ceea ce se numeşte Colegiul Electoral. Aleşi locali (proeminenţi sau nu) şi simpatizanţi „obişnuiţi”, aceştia sunt numiţi direct de către partidele Democrat şi Republican în cadrul convenţiilor naţionale care au loc în vara care precede alegerile: în iulie pentru republicani şi în august pentru democraţi. Senatorii şi reprezentanţii Congresului, ca şi persoanele care deţin funcţii de încredere sau de profit, nu pot fi numiţi electori.
Nu toate statele au acelaşi număr de electori. Acest număr variază în funcţie de concentrarea populaţiei în diferitele teritorii şi, prin urmare, a reprezentanţilor acestora în diferitele camere care alcătuiesc Congresul. Fiecare stat are doi senatori şi un număr de deputaţi proporţional cu populaţia sa.
Cu alte cuvinte, cu cât un stat este mai populat, cu atât numărul de electori este mai mare. În California, de exemplu, există 54 de electori pentru 39 de milioane de locuitori. În Wyoming, pe de altă parte, există doar 3 electori pentru puţin peste 586.000 de locuitori.
Voturile vor fi numărate la începutul lunii ianuarie, la Washington, în timpul unei sesiuni a Congresului, chiar înainte de Ziua Investirii, la 20 ianuarie în fiecare an. În caz de egalitate, Camera Reprezentanţilor va trebui să decidă. Aceasta este o configuraţie care a avut loc doar de două ori în istorie: în 1800 şi în 1824.