Ridichea roşie, contraindicaţii şi beneficii: Cine nu ar trebui să consume această legumă de primăvară?
Ridichea roșie sau denumirea științifică Raphanus sativus este o legumă care este cultivată în zonele cu climă temperată pentru rădăcina gustoasă pe care o are.
Ridichea roșie este originară din Grecia Antică și Imperiul Roman, dar nu se știe cu exactitate locul în care a fost cultivată pentru prima dată. Cele mai comune ridichi care se găsesc în România sunt cele care au miezul alb și coaja roșie- Ridichile roșii.
Iată care sunt beneficiile acestor legume, dar și cine sunt persoanele care ar trebui să se ferească în a le consuma!
Beneficii și proprietăți
Pe lângă gustul bun pe care îl au, ridichile reprezintă un adevărat complex de vitamine, minerale și substanțe nutritive. Printre vitaminele care se regăsesc în compoziția lor, se numără și: vitaminele B2, B3, B6, B9, A, C, E, K.
Sunt importante surse de calciu, fier, magneziu, dar și alte elemente necesare fiecărui organism. 100 de grame de ridichi asigură 20% din necesarul zilnic de vitamina C, având doar 18 kcal.
Pe lângă vitaminele și mineralele pe care le conține, ridichea roșie conține compuși bioactivi unici care aduc beneficii extraordinare pentru sănătate.
Au proprietăți fungice și antibacteriene, dar mai ajută și la: scăderea riscului de boli cardiovasculare, mentinerea sanatoasa a rinichilor si a ficatului, previne cancerul, combate retenția de apă din corp, combate infecțiile tractului urinar, reglează tensiunea arterială, ajută la întărirea sistemului imunitar,
încetinește procesul de îmbătrânire și are efecte benefice împotriva depresiei și a oboselii.
Contraindicații. Cine sunt cei care nu au voie să consume ridichea roșie?
Printre persoanele care ar trebui să consume moderat ridichi sunt cele care suferă de glandă tiroidă pentru că pot apărea dezechilibre hormonale care să agraveze boala.
Nu sunt indicate persoanelor care se confruntă cu probleme digestive acute precum gastrita sau colita.
Din cauza uleiurilor esențiale pe care le conține, ridichea nu este recomandată femeilor însărcinate, din cauza faptului că poate provoca un avort spontan sau o naștere prematură.
Rețete cu ridichi
Ridichile sunt unele dintre legumele favorite, mai ales în sezonul primăverii, atunci când sunt cele mai fragede. Iată câteva idei de rețete cu ridichi: