In articol:
„În continuarea precizărilor transmise la data de 1 martie 2023 în legătură cu accidentul feroviar produs în Republica Elenă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, în cursul aceleiași zile, Consulatul General al României la Salonic a fost notificat, prin intermediul telefonului de urgenţă, de către o persoană din comunitatea românească din Republica Elenă, cu privire la posibila dispariție a unui cetățean român, despre care se presupune că ar fi una dintre victimele accidentului feroviar produs în dimineața zilei de 1 martie 2023, în
În acest context, reprezentanţii Consulatului General al României la Salonic au efectuat în regim de urgenţă demersuri pe lângă autoritățile locale de poliție din zonă (orașele Larisa, Tempe, Katerini şi Salonic), precum şi la unitățile medicale unde sunt internate persoanele rănite, pentru a verifica informația referitoare la existenţa unui cetăţean
Totodată, MAE precizează că, în cursul dimineţii zilei de 2 martie, o echipă consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Salonic s-a deplasat în localitatea Larisa pentru a verifica dacă pe listele centralizatoare care cuprind persoanele decedate, spitalizate sau evacuate fără îngrijire medicală se regăseşte persoana în cauză sau vreun alt cetăţean român.
Până la acest moment persoana în cauză nu a fost identificată pe niciuna dintre listele disponibile la nivelul autorităţilor elene”, arată comunicatul de presă al MAE.
Ce spun autoritățile
Instituţia mai spune că, din informaţiile puse la dispoziţie de autorităţile locale, procedurile de identificare a persoanelor decedate se efectuează cu foarte mare dificultate în actualul context.
Reprezentanţii Ambasadei României la Atena şi Consulatului General al României la Salonic continuă dialogul cu autorităţile elene şi cu familia persoanei dispărute, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor.
Citește și: VIDEO- Românii care fac accident și aleg o înțelegere amiabilă pot risca să nu mai fie despăgubiți
MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena +30 210 6728875; +30 210 6728879, şi al Consulatului General al României la Salonic: +30 2310 340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Atena +30 6978996222 şi al Consulatului General al României la Salonic +30 6906 479076.
Citește și: Accident feroviar fără precedent, în Grecia
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Salvatorii din Grecia continuau să caute joi printre ruinele vagoanelor de tren carbonizate alte victime ale celui mai grav accident feroviar din Grecia, un dezastru în care au murit cel puţin 46 de persoane, potrivit celui mai recent bilanţ, şi care a dus la o revărsare naţională de durere şi furie, relatează kathimerini.gr.