România a emis o nouă alertă la nivel european privind comercializarea de măști neconforme, prin sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare, RAPEX.
Alertă de măști neconforme în România
Astfel printre produsele neconforme identificate de ANPC, este vorba despre măști contrafăcute, vândute sub formă de "mască albă de protecție respiratorie cu semi-față".
Aceste produse nu au marcaj CE și nu sunt certificate ca echipament de protecție de către un organism relevant. "În consecință, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerințele de sănătate și siguranță și, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător dacă nu este combinat cu măsuri suplimentare./Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecție și standardul european relevant EN 149", se arată în informarea transmisă prin intermediul RAPEX.
Autoritățile publice au transmis importatorului măsura retragerii produsului de pe piață
Pe lângă măștile neconforme, un alt produs neconform este comercializat sub brandul 3M, de tipul FFP3, ţara de origine fiind Marea Britanie, care poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către organismul autorizat.
România a emis până în acest moment 17 alerte de măşti neconforme, pentru a avertiza ţările membre în legătura cu posibila lor prezenţă la vânzare în UE.
Citeste si: Fostul director al Unifarm, sub control judiciar într-un nou dosar
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.