In articol:
- Premierul Nicolae Ciucă: "Starea actuală de incertitudine nu mai poate continua"
- Ciucă, despre refuzul Austriei: "Nu putem vorbi despre o justificare reală în acest moment"
- "Acceptarea României va face spațiul Schengen mai sigur"
- Premierul: România contribuie la securitatea europeană
Europarlamentarii Siegfried Mureșan și Rareș Bogdan au anunțat miercuri că votul privind aderarea României la spațiul Schengen va fi pe agenda Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) de joi.
Premierul Nicolae Ciucă a cerut miercuri dimineață acest lucru.
Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat marţi, la Tirana, cu ocazia unui summit între Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest, că Austria se opune aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, potrivit agenţiei bulgare de presă Novinite.
"Ministrul de interne a spus clar. Austria nu este de acord cu extinderea (spaţiului Schengen) cu România şi Bulgaria. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranţi ilegali neînregistraţi în Austria. Asta înseamnă că au trecut graniţa externă a Uniunii Europene şi au ajuns într-o ţară fără ieşire la mare, cum este Austria. Trebuie să răspundem mai întâi acestor întrebări legate de securitate", a declarat ieri Karl Nehammer.
Premierul României, Nicolae Ciucă, a susținut miercuri o declarație de presă la Palatul Victoria, pe subiectul aderării României la Spațiul Schengen, cu doar o zi înainte de Consiliul JAI de la Bruxelles care reunește miniștrii de interne ai statelor membre UE.
Citește și: Ultimele negocieri pentru aderarea României la Schengen. Ce vrea Austria la schimb
"Continuăm să facem, energic și folosind toate canalele, nivelurile și instrumentele disponibile, eforturi pentru a obține rezultatul dorit de România.
Citește și: VIDEO- De ce se opune Austria intrării României în spațiul Schengen
Premierul Nicolae Ciucă: "Starea actuală de incertitudine nu mai poate continua"
Premierul României a precizat că Executivul de la București este decis să meargă până la capăt în demersurile privind accederea la Schengen, inclusiv prin a cere un vot pentru România în Consiliul JAI de mâine, 8 decembrie 2022.
Citește și: Klaus Iohannis: Nu există garanția că România va intra în spațiul Schengen în decembrie
"Starea actuală de incertitudine nu mai poate continua. Avem toate argumentele, foarte solide, care ne susțin solicitările și ne vom baza pe ele și în discuțiile de mâine ale miniștrilor de interne de la Consiliul JAI atunci când vom cere să se formuleze, prin vot, fără nicio întârziere sau tergiversare, o Decizie pentru România", a spus prim-ministrul român, potrivit Gov.ro .
Ciucă, despre refuzul Austriei: "Nu putem vorbi despre o justificare reală în acest moment"
Premierul Ciucă a subliniat că România are susținerea fermă a Franței și Germaniei, reconfirmată la toate nivelurile.
"Referitor la Austria, putem afirma că am avut întâlniri la nivelurile cele mai înalte -Președintele României cu Cancelarul Austriei, miniștrii de Interne și experții tehnici. Datele, inclusiv de la instituțiile europene, Frontex, confirmă că România nu se află pe fluxurile de migrație care să genereze temeri. Practic, nu putem vorbi despre o justificare reală în acest moment", a arătat Ciucă.
Citește și: Klaus Iohannis: Când vom afla dacă intrăm în Schengen (VIDEO)
"Înțelegem cu toții că problema migrației ilegale este foarte sensibilă politic în multe state membre și că este nevoie de măsuri mai eficiente de răspuns la acest fenomen, însă blocarea aderării României la Schengen nu va aduce răspunsurile dorite de Austria", a precizat premierul de la București.
"Acceptarea României va face spațiul Schengen mai sigur"
Potrivit acestuia, aderarea României va face spațiul Schengen și mai sigur prin implicarea țării noastre care "după aderare, va avea și mai multe instrumente la îndemână, având la dispoziție tot instrumentarul Schengen, pentru a ajuta la controlul și contenirea acestui fenomen".
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Premierul României spune că toți ceilalți parteneri europeni și instituții europene – Parlamentul European, Comisia Europeană și celelalte statele membre – împărtășesc evaluarea Guvernului român "și au evocat-o, la rândul lor, în discuțiile din ultimele zile cu Cancelarul austriac, Karl Nehammer, şi ministrul austriac de interne, Gerhard Karner".
Premierul: România contribuie la securitatea europeană
Șeful Executivului de la București a spus că vor fi prezentate argumente obiective la fața locului, privind pregătirea României în domeniile cu relevanță pentru aderarea la Schengen.
"Hotărârea noastră de a contribui la securitatea europeană este fermă. Am dovedit aceste calități de-a lungul anilor și, mai ales recent, în contextul crizei din Ucraina", a afirmat premierul.
Experții europeni care au venit recent în România (în octombrie și noiembrie anul acesta) au confirmat că îndeplinim absolut toate condițiile necesare și deci că România merită să fie parte a spațiului Schengen.
"Experții au arătat că asigurăm un management al frontierei de înaltă calitate, că implementăm soluții eficiente în gestionarea migraţiei ilegale, că suntem activi în cooperarea polițienească internațională și că sistemele și pregătirea oamenilor noștri sunt exemplare, oferind chiar, pe unele aspecte, exemple de bune practici şi pentru restul statelor membre. Am acționat cu totală transparență și deschidere spre dialog cu toate statele membre.
Am oferit toate explicațiile și informațiile solicitate, inclusiv recent Austriei în privința modului în care gestionăm migrația ilegală. Mai mult, ne-am arătat deschiderea pentru întărirea cooperării bilaterale între forțele de poliție, de frontieră, precum şi cele care gestionează migranţii pentru a ajuta, cu soluții concrete, la rezolvarea problemelor legate de migraţia ilegală.
Nu putem menține o stare de neclaritate și anume lipsa unei decizii în ceea ce privește un stat membru care nu numai că dorește să devină parte a Schengen, dar a dovedit-o în nenumărate rânduri că este pregătit, existând o confirmare clară în acest sens.
Așadar, mâine, la Consiliul JAI, vom merge la vot. Integrarea în Spațiul Schengen este obiectivul nostru național", a mai spus premierul Ciuca.