România ia locul Rusiei în urna a doua valorică după egalul cu Irlanda de Nord
România a reușit să urce în a doua urnă valorică pentru preliminariile europene ale Cupei Mondiale din 2022, din Qatar, după partida de la Belfast, cu Irlanda de Nord, scor 1-1.
România a reușit, pe ultima sută de metri, să ia locul Rusiei și să urce în urna a doua valorică. Asta după ce Serbia i-a învins pe ruși, 5-0 la Belgrad, și astfel i-a trimis pe ai noștri în a doua urnă, ceea ce înseamnă adversari mai accesibili în lupta pentru un loc la Mondialul din Qatar.
”Tricolorii” lui Mirel Rădoi au obținut un scor de egalitate, 1-1, în meciul de miercuri seara de la Belfast. A fost ultima partidă din Grupa 1 a Diviziei B a Ligii Naţiunilor.
România şi-a îndeplinit obiectivul, acela de a fi în urna a doua valorică la tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru Cupa Mondială din 2022, după o evoluţie modestă în Irlanda de Nord, obţinând un egal chinuit.
Irlanda de Nord a deschis scorul după pauză, prin Liam Boyce (56), în urma unei faze fixe, România reuşind egalarea pe final, prin Erik Bicfalvi (81), introdus pe teren de selecţionerul Mirel Rădoi.
România a terminat grupa pe locul 3
Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA a anunţat miercuri decizia legată de partida programată sâmbătă între Norvegia și România și anulată pentru că nordicii nu au venit la Bucureşti. Astfel, România a câștigat cu 3-0 meciul cu Norvegia.
Austria a câştigat grupa, cu 13 puncte (a promovat în Liga A), urmată de Norvegia, 10 puncte, România, 8 puncte, şi Irlanda de Nord, 2 puncte (ambele obţinute cu România), care a retrogradat în Liga C.
Cum vor arăta urnele la tragerea la sorți
Urna 1: Belgia, Franța, Anglia, Portugalia, Spania, Italia, Danemarca, Croația, Germania, Olanda Urna 2: Elveția, Polonia, Suedia, Țara Galilor, Austria, Ucraina, Turcia, Serbia, Slovacia, România Urna 3: Rusia, Irlanda, Ungaria, Norvegia, Cehia, Scoția, Islanda, Irlanda de Nord, Finlanda, Grecia Urna 4: Bosnia, Slovenia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Albania, Bulgaria, Belarus, Israel, Georgia, Luxemburg Urna 5: Cipru, Armenia, Insulele Faroe, Azerbadjan, Estonia, Kosovo, Kazahstan, Lituania, Letonia, Andorra Urna 6: Moldova, Malta, Liechtenstein, Gibraltar, San Marino