In articol:
Conform rapoartelor pe întreaga Uniune Europeană, 1.331 de accidente feroviare avu avut loc în 2020, cu 898 mai puține decât decât în 2010.
În rândul statelor membre, Germania a înregistrat în 2020 cel mai mare număr de accidente feroviare, 294, urmată de Polonia, 179, Franța, 104 și România, cu 102 sau 7,6% din numărul total de accidente feroviare înregistrate în UE.
Irlanda nu a înregistrat niciun accident feroviar în 2020, iar Estonia și Slovenia au avut fiecare câte cinci accidente.
Citeste si: Accident teribil pe o stradă din Lunca Câlnicului, în Brașov. Impactului a fost surprins de camerele de supraveghere
România se află în topul țărilor cu cele mai multe accidente feroviare
Un număr total de 687 de persoane și-au pierdut viața și 468 au fost feav rănite în 2020, ambele cifre fiind comparate cu cele din anul 2010.
Ţările membre UE care în 2020 au avut cele mai multe
decese în accidente feroviare au fost Polonia (148), Germania (137) şi România (79 de decese). Datele Eurostat mai arată că cea mai răspândită cauză a deceselor în urma accidentelor feroviare o reprezintă persoanele care nu sunt autorizate să fie pe şinele de cale ferată, 411 de cazuri sau 60% din numărul total al persoanelor care şi-au pierdut viaţa în accidentele feroviare, urmată de accidentele la trecerile la nivel cu calea ferată cu 213 decese sau 31% din total.
Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro
Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro
Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro
Citeste si: O mașină a fost lovită de tren la ieșirea din Vaslui. O femeie a fost transportată la spital