România vrea să vândă altor țări dozele nefolosite din vaccinul AstraZeneca
România vrea să vândă altor țări dozele nefolosite din vaccinul AstraZeneca, a confirmat duminică coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă.
Guvernul României intenționează să scoată la export contra-cost cantitatea de vaccinuri AstraZeneca pe care țara noastră nu le mai utilizează din cauza refuzului românilor de a se vaccina cu serul companiei anglo-suedeze, după scandalurile repetate legate de posibile efecte trombotice.
În acest moment, în stocurile din România se află circa un milion de doze de vaccinuri împotriva COVID-19, iar în cursul zilei de luni vor mai sosi în ţară încă un milon de doze Pfizer.
Valeriu Gheorghiță a precizat dumincă seara că vaccinurile de la AstraZeneca vor fi revândute, fie donate, având în vedere că se observă o scădere a numărului de persoane care doresc acest vaccin, transmite News.ro.
Valeriu Gheorghiță: Este un trend la nivel european
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a precizat că se va apela la un mecanism de vânzare, dar și la sistemul de donare și "e foarte probabil că așa se va întâmpla, vor fi o parte donate, o parte revândute”.
„Adresabilitatea pentru acest vaccin a scăzut foarte mult, este cumva un trend care se regăsește la nivel european. Tocmai de aceea, la nivel european se pregătește un mecanism, pe de o parte de donație prin mecanismul COVAX, sau de revânzare către state terțe. Inclusiv în România se pregătește acest mecanism de revânzare sau de donație și e foarte probabil că așa se va întâmpla, vor fi o parte donate, o parte revândute”, a declarat Valeriu Gheorghiță la Digi24.
În ceea ce priveşte cererea tot mai mică pentru serul de la AstraZeneca, Valeriu Gheorghiţă a explicat că urmează să mai primim 500.000 de doze de vaccin.