In articol:
- Românii vor putea călători în SUA fără viză
- S-au împlinit 25 de ani de parteneriat strategic între SUA și România
Românii vor putea călători în Statele Unite ale Americii fără viză. Kathleen Kavalec, Ambasadoarea SUA la București a declarat, luni, la Oradea, că România va adera la programul Visa Waiver.
Prin intermediul acestui program, românii vor putea călători în SUA fără viză. Aceasta a spus că cel mai devreme, acest lucru s-ar putea întâmpla la începutul anului 2025.
Românii vor putea călători în SUA fără viză
Ambasadoarea SUA a explicat că, cel mai devreme, românii vor putea călători în SUA la începutul anului 2025.
„Este scopul meu în acest mandat. Nu poate fi mai devreme de 2025, pentru că avem de măsurat anual rata de respingere, din 1 octombrie până pe 1 octombrie.
SUA a propus României acordarea „sprijinului tehnic” pentru respectarea condițiilor care permit includerea unei țări în programul Visa Waiver ce a fost anunțat pe data de 15 martie, la București.
S-au împlinit 25 de ani de parteneriat strategic între SUA și România
Ambasadoarea SUA la București s-a aflat luni la Oradea pentru a vernisa expoziția itinerantă „Noi, Poporul/We the People”, cu ocazia celebrării a 25 de ani de Parteneriat strategic între Statele Unite ale Americii și România.
Citește și: De ce poartă Mark Zuckerberg un tricou gri în fiecare zi la muncă, în ciuda averii sale incredibile
„Numărul vizitatorilor acestei expoziţii va creşte exponenţial, mai cu seamă că perioada coincide şi cu zilele oraşului Oradea. Vă mulţumim pentru că aţi ales şi Oradea pentru a prezenta şi sărbători împreună parteneriatul strategic dintre SUA şi România", a declarat primarul municipiului, Florin Birta.