Rugăciune către Sf. Mucenic Calinic. În fiecare an, pe 29 iulie, creștin-ortodcși îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Calinic. În această zi este bine să rostim rugăciunea pentru Sf. Calinic care ne apără de rele.

Sf. Mucenic Calinic s-a născut în anul 290, iar în timp ce se afla în centatea Ancira din Galatia a fost prins de păgâni. A fost presecutat, iar în final a fost aruncat în foc.

Trupul Sfântului a fost găsit însă neatins de flăcări.

Citește și: Calendar ortodox 29 iulie 2023: Ce sărbătoare e sâmbătă?

Rugăciune către Sf. Mucenic Calinic

“Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, nu credeam şi nu doream să mor otrăvit”. Atunci, în umbra nopţii, un glas de taină i-a răspuns: „Nu vei muri de otravă. Scoală-te şi fii sănătos, că nu după mult timp vei fi episcop la Râmnicu-Vâlcea, unde vei îndrepta Biserica şi clerul care este în scăzământ”.

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Sfinte Ierarhe Calinic, veseleşte sufletele celor credincioşi; şi atingerea sicriului sfintelor tale moaşte sfinţeşte simţirile şi dăruieşte tămăduiri. Pentru aceasta, după datorie te cinstim pe tine şi cu bucurie îţi strigăm: Bucură-te, Părinte, de Dumnezeu însufleţite!

Doamne, Dumnezeul părinților noștri, Tu care ai scăpat neamul lui Israil din robia Egiptului și l-ai dus în Pământul făgăduinței, întoarce-ți privirile și către fiii României și-i luminează pe dânșii.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

Raza Sfântului Duh întru tine sălăşluindu-Se, Preacuvioase, blând, smerit şi cu totul fără de răutate te-ai arătat; mângâierea celor scârbiţi, bogăţia celor lipsiţi, izbăvirea celor robiţi şi tuturor îndreptare.

Înţelepciunea cea de sus învăţând şi bogăţia faptelor bune agonisind, pe credincioşi i-ai luminat, Preasfinţite, veselind inimile dreptmăritorilor creştini cu cuvintele tale şi taberile demonilor sfărâmându-le. Drept aceea, răsplătirea ostenelilor tale ai luat, după vrednicie, primind cununa Darului Celui de Sus, Părintele nostru Calinic. Roagă-te Lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Cu focul Tău cel atotputernic, curăță inimile lor și revarsă asupră-le duh de Dreptate și de Frăție. Precum, în veacurile trecute, Tu le insuflai bărbăția și-i făceai a învinge pe cei ce voiau a le cotropi căminele, așa și astăzi, Doamne, insuflă-le iubirea de Țară, pentru ca toți să-și dea mâna spre a face binele.

Cu Sfântul Tău Duh, fă, Doamne, ca românii să aleagă pe cei mai vrednici și mai tari în credința lor, spre a sprijini dorințele folositoare Țării. Doamne, Dumnezeul părinților noștri, Tu ești Drept și Atotputernic; nu vei părăsi pe cei ce nădăjduiesc întru Tine. Ajută-i, Doamne, în ziua încercării, ca din inimă curată să poată lăuda Preasfânt Numele Tău şi în veacul veacurilor. Amin!”

Citeste si: Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A avut foarte multe momente când s-a simțit rău, dar mama mereu a fost lângă el.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

Citește și: Zile cu dezlegare la pește în postul Sf. Marii 2023. Ce reguli trebuie respectate înaintea marii sărbători din 15 august

Sursa: huff.ro

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si