Rugăciune de Rusalii 2022: Aduce sănătate, noroc şi linişte. Rusaliile se sărbătoresc la 50 de zile după Paște, iar anul acesta pică în zilele de duminică – 12 iunie și luni- 13 iunie 2022.

Sărbătoarea Rusaliilor 2022 mai este cunoscută si sub denumirea de Pogorârea Sfântului Duh și marchează coborârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor Mântuitorului Iisus Hristos. 

Pogorârea Duhului Sfânt reprezintă atât efectul întrupării Mântuitorului, cât și sensul profund a Sfintei Euharistii, taină pentru care suntem și astăzi aici împreună. Deoarece,

Taina Sfintei Euharistii nu este altceva decât darul, permanența și reînnoirea Duhului Sfânt în viața noastră, în adâncul sufletului fiecăruia dintre noi, în comunitatea noastră, sub adumbrirea Căruia suntem cu toții chemați să trăim.

Rugaciunea de Rusalii, care aduce sănătate, noroc şi linişte

„Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi.

Citeste si: Ce să mănâncă de Rusalii 2022? Tradiţia de mult uitată

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Rugăciune de Rusalii 2022: Aduce sănătate, noroc şi linişte

Rugăciune de Rusalii 2022: Aduce sănătate, noroc şi linişte

[Sursa foto: PixaBay]

Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase.

Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu.

Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert goneşte-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci. Și aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!„ 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Este bine să rostești această rugăciune aducătoare de sănătate și liniște, în zilele de Rusalii. 

Citeste si: Felicitări de Rusalii 2022: Fie ca Pogorârea Duhului Sfânt să vă aducă pace, iubire şi fericire în familie!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si