Rugăciunea către Sfântul Pantelimon: Are puteri tămăduitoare

Rugăciunea către Sfântul Pantelimon. În fiecare an, pe data de 27 iulie este sărbătoare mare în Biserica Ortodoxă. Credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Pantelimon, numit în cultura populară și „doctorul fără de arginți”.

Rugăciunea către Sfântul Pantelimon. Rugăciunea care are puteri tămăduitoare ajută în mod special dacă este rostită în ziua hramului Sfântului Pantelimon. Se spune că acei credincioși care rostesc rugăciunea în preajma sfintelor moaște sau a icoanei sale se bucură de efectele miraculoase și de puterea rugăciunii.

Rugăciunea cu puteri tămăduitoare către Sfântul Pantelimon

„O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon, Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Și nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre. Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon, de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre.

Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare.

Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon!

Citeste si: Sărbătoare 26 iulie 2022: Cruce neagră în calendarul ortodox

O, Tămăduitorule a Sfântului Athos şi a întregii lumi, bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră.

Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi noştri de privirile păcătoase. Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare.

Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului. Dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi! Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere.–Tămăduieşte-ne,

o, Milostive!

Citeste si: Postul Sf. Marii 2022: Ce se face pe 31 iulie, de Lăsata Secului?

Tot trupul nostru este bolnav. Ajută-ne, Sfinte!

Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare. Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu.

Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne.

Ne doare totul în noi. În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui. În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămăduieşte-ne cu puterea Harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

Citeste si: Sute de credincioși se roagă la Mănăstirea Pantocrator pentru a scăpa de caniculă


Editor web

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.

A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.

Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri