Despre aceasta sarbatoare amintesc si Sf. Apostol Pavel (1 Cor. XVI, 8) si Sf. Luca (Fapte XX, 16). E numarata si in Constitutiile Apostolice, printre sarbatorile in care sclavii se cuvine sa fie eliberati de muncile obisnuite. Despre ea mai amintesc: Sf. Irineu (+202), Tertulian, Origen, Canonul 43 al Sinodului din Elvira (c. 300), Canonul 20 al Sinodului I ecumenic (care opreste ingenuncherea in ziua Rusaliilor), Sf. Epifanie s.a.

Marii predicatori din secolele IV si V ne-au lasat o multime de panegirice in cinstea acestei sarbatori, iar in a doua jumatate a secolului IV pelerina apuseana Egeria ne descrie modul cum era sarbatorita pe atunci la Ierusalim. Pana catre sfarsitul secolului IV si inceputul secolului V Cinci-zecimea era o dubla sarbatoare: a inaltarii Domnului si a Pogorarii Sfantului Duh, asa cum o descrie, de altfel, inca din prima jumatate a secolului IV, Eusebiu al Cezareei. Dar, precum am aratat la sarbatoarea inaltarii, aceasta a fost fixata, de pe la 400 inainte, in ziua a 40-a dupa Pasti, cum este pana astazi, Cincizecimea ramanand numai ca sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh, scrie site-ul crestinortodox.ro.

Nu numai ca vechime, ci si ca importanta, sarbatoarea Rusaliilor vine indata dupa Pasti. In timpul privegherii din ajun, se facea odinioara botezul catehumenilor. Ca si la Pasti, erau oprite ingenuncherea si postirea in toate zilele Cincizecimii; erau interzise jocurile din circuri si palestre, spectacolele pagane de teatru etc.

Se impodobeau casele, in semn de bucurie, cu flori si ramuri verzi, indeosebi de nuc sau de tei, asa cum se face pana azi, obicei mostenit de la evrei, la care Cincizecimea era si sarbatoarea premitiilor din flori si fructe. In biserici se aduc si azi frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvinteaza si se impart credinciosilor, simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, Care S-a pogorat peste Sfintii Apostoli.

De sarbatoarea Rusaliilor apartin o sumedenie de datini, credinte si rituri religioase populare, legate de pomenirea generala a mortilor din sambata precedenta (Sambata mortilor sau Mosii de vara).

Rusaliile reprezintă o sărbătoare creştină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paşti. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2, 1-11) acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreieşti (Şavuot), la 50 de zile de la învierea lui Iisus din Nazaret. De aceea sărbătoarea creştină mai poartă denumirea de Cinzecime.

In Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la inceput, o sarbatoare agricola de bucurie a evreilor, in care se ofera parga din roadele pamantului (Ex 23, 16; Num 28, 26; Lv 23, 16), numita si „Sarbatoarea saptamanilor” Savuot (Ex 34, 22; Lv 23, 15). Mai tarziu, ajunge o aniversare a Legamantului, care fusese incheiat la 50 de zile de la iesirea din Egipt (Ex 19, 1-16).

Si Rusaliile crestine au legatura cu Legamantul, fiind o sarbatoare a incheierii launtrice a Noului Legamant al harului si iubirii, prin coborarea Sfantului Duh. Rusaliile reprezinta si consacrarea solemna a Bisericii intemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfant nu este daruit numai Bisericii in ansamblu, ci si fiecarui crestin in parte, cu darurile sale (cf. Gal 5, 22). Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continua in Biserica, aducand rod in taina Sfantului Mir.

De aceea, Rusaliile sunt si o sarbatoare de multumire pentru harul Mirului.

Semnificatia Rusaliilor crestine mai poate cuprinde urmatoarele aspecte: revarsarea eshatologica a Duhului Sfant (cf. Ioel 3, 1-5, citat de Petru in cuvantarea sa din Fapte 2), incununarea Pastelui lui Hristos, prin revarsarea Duhului asupra apostolilor, adunarea comunitatii mesianice, potrivit profetiilor, deschiderea Bisericii catre toate popoarele, inceputul misiunii.

Rusaliile deriva din cuvantul slav "Rusalka", rusalcele fiind spirite ale apei, de genul nimfelor, zanelor, demonilor de apa, care erau sarbatoriti pentru a fi imbunati, in prima saptamana a lunii iunie. Romanii au denumit rusalka "dragaica" (dracoaica, demon). In aceasta saptamana era interzis spalatul, calcatul si apropierea de apa.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Pogorarea Sf. Duh

Dupa Pogorarea Sfantului Duh, Apostolii au primit puterea de a grai in limbi necunoscute de ei pana atunci. Au descoperit invatatura Mantuitorului si altor neamuri, in diferite limbi. Inceputul a avut loc chiar in aceasta zi, a Pogorarii Duhului Sfant, cand s-au facut intelesi de toti iudeii veniti la Ierusalim din tot Orientul. Pelerinii neputand sa-si explice cum de puteau predica in graiuri diferite, unul dintre ei ii acuza ca ar fi "plini de must", adica beti (F.A. 2, 13). Atunci Sfantul Petru a luat cuvantul pentru a-i apara pe Apostoli de o asemenea invinuire, dar si pentru a vorbi multimilor despre Hristos. El le-a descoperit ca se implinise profetia lui Ioil: "Iar in zilele din urma, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul" (F.A. 2, 17, Ioil 3, 1). In urma cuvantarii lui Petru, trei mii de persoane au primit botezul.

Se obisnuieste sa se vorbeasca de trimiterea Sfantului Duh in lume, ca despre un act prin care Duhul ar lua locul lucrarii lui Hristos. In acest caz, Biserica ar fi numai opera Sfantului Duh. In realitate insa, Duhul trebuie vazut intotdeauna ca Duhul lui Hristos, deci, nu trebuie vazut sau conceput ca despartit de Hristos.

Exista obieiul ca in ziua de Rusalii, sa se aduca in biserica frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor ca de foc, ca semne ale coborarii Sfantului Duh. Ele sunt binecuvantate si impartite credinciosilor.

Traditii si obiceiuri

In Duminica de Rusalii, cand se sarbatoreste Pogorarea Duhului Sfant, se aminteste de pogorarea limbilor "ca de foc" peste Apostoli. Aceste "limbi" sunt inchipuite azi de frunzele de nuc sau de tei, care sunt aduse la biserica, pentru a fi sfintite. Credinciosii iau frunzele acasa si le aseaza la icoane si la usi, pentru a-si apara gospodaria de fulgere, grindina si duhuri rele.

Indata dupa slujba, in Duminica Pogorarii Duhului Sfant, preotul si credinciosii merg pe camp si savarsesc Sfestania, adica sfintirea mica a apei. Cu aghiazma aceea se stropesc semanaturile campului, atat de preot, cat si de fiecare credincios in parte, scrie Mediafax.

Pentru a se feri de spiritele rele, oamenii pun in casa pelin si usturoi. In aceste zile, frunze de pelin se pun in toate bauturile, in afara de apa. Rusaliile pedepsesc oamenii care fac rele, care dorm sub pomi sau aduc noaptea apa de la fantana si care nu respecta zilele de sarbatoare. Oamenii cred ca daca sunt descantati de Rusalii sau intra in Hora Calausului, vor scapa de boli precum reumatism sau maladii neuro-psihice.

Dansul Calusarilor

"Dansul calusarilor" este un obicei popular legat tot de Rusalii. Se crede ca acest dans ritual poate sa vindece relele facute de Rusalii. Se aduna cei mai buni dansatori ai satului si formeaza o ceata de 13 calusari. Timp de o luna, ei se leaga cu juramant ca vor juca "Calusul". In acest timp, bolnavii cauta sa se vindece. Cel bolnav se intinde pe pamant, iar calusarii incep dansul si sariturile. La un anumit timp, fiecare calusar sare peste cel bolnav, iar la sfarsit, celui bolnav i se sopteste la ureche o urare de sanatate, scrie realitatea.net.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Superstitii de Rusalii

In zilele de Rusalii nu e bine sa mergi la camp, pentru ca Ielele te pot prinde si pedepsi;

De Rusalii nu se intra in vie, nu se merge in locuri pustii, pe langa paduri sau fantani fiindca te poti intalni cu spiritele rele;

Cine lucreaza in ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinsteste si pretuieste cum se cuvine ziua;

De la Rusalii timp de 9 saptamani nu se vor mai culege ierburi de leac;

In ziua de Rusalii nu e bine sa te certi cu altii fiindca vei fi “luat din Rusalii”, etc.
 


 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si