Rusia, anunț despre o posibilă întâlnire între Putin și Zelenski
Rusia afirmă că o eventuală întâlnire între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski trebuie să fie pregătită din timp și că nu se poate face peste noapte. Cu fiecare nouă zi de război, numărul victimelor crește, iar distrugerile sunt tot mai greu de reparat.
Author: Sorin Negru miercuri 08 iunie 2022 , 16:34
Kremlinul a reafirmat miercuri că orice eventuală întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să fie productivă şi ''bine pregătită'', informează agenţia de presă Reuters.
Orice întâlnire la cel mai înalt nivel trebuie să fie productivă şi bine pregătită'', a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
Putin, insensibil la cererile de negociere
La finalul lunii mai, cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele francez Emmanuel Macron i-au cerut lui Putin ''negocieri directe serioase'' cu preşedintele ucrainean.
Conform preşedinţiei franceze, Emmanuel Macron şi Olaf Scholz i-au solicitat lui Vladimir Putin să-i elibereze pe cei 2.500 de luptători retraşi în complexul siderurgic Azovstal din Mariupol şi care au fost făcuţi prizonieri de ruşi.
Cu fiecare zi care trece, numărul victimelor din populația civilă crește în regiunea Donbas, însă efectele dezastruoase se întind până în Africa, unde foametea ucide mii de oameni.
În 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.
Trupurile a 210 soldaţi ucraineni care au murit la Mariupol, repatriate
Cadavrele a 210 soldaţi ucraineni care au murit la Mariupol au fost repatriate de Ucraina, potrivit Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării, transmite CNN.
Majoritatea cadavrelor returnate Ucrainei sunt cele ale "eroicilor apărători ai Azovstal"- soldaţii ucraineni de la uriaşa fabrică de oţel Azovstal din Mariupol, ultimul bastion al apărării Ucrainei în acest oraş portuar din sudul ţării, înainte de a cădea în mâinile forţelor ruseşti şi ale celor susţinute de Rusia.