Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov le-a spus reporterilor ca Trump a acceptat versiunea lui Putin, care a negat ca s-ar fi implicat in alegerile americane.
Trump i-ar fi spus lui Putin ca i se pare "ciudat” ca exista o "campanie” in SUA privind atacurile informatice ruse si ca nu exista nicio dovada in acest sens, a spus Lavrov.
Pe de alta parte, secretarul de Stat Rex Tillerson a declarat ca nu este clar daca cele doua tari vor ajunge vreodata la o rezolvare in privinta interferentei in alegeri.
Potrivit sefului diplomatiei americane, Trump l-a intrebat pe Putin in mai multe randuri despre aceste acuzatii, iar liderul de la Kremlin le-a respins.
“Au avut o discutie robusta si lunga in acest dosar”, a declarat Tillerson dupa intalnire. "Presedintele (Trump – n.r.) l-a intrebat pe presedintele Putin in repetate randuri despre implicarea rusa. Presedintele Putin a negat o astfel de implicare, la fel cum cred ca a facut si in trecut”, a adaugat el.
In plus, Putin ar fi cerut dovezi ale implicarii in scrutin.
Tillerson a precizat ca Trump "se concentreaza, in mod corect, asupra modului in care putem avansa din ceea ce ar putea fi un dezacord de nerezolvat in acest
Citeste si: Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024- antena3.ro
Agentiile americane de informatii au avertizat ca Moscova isi va continua eforturile de a interfera cu alegerile din SUA si nu numai.
De asemenea, secretarul de stat a anuntat, dupa intalnirea istorica, si ca SUA si Rusia vor crea un grup de lucru pentru a stabili un acord-cadru privind infractiunile informatice si principiul neinterferentei in alegeri.
Cei doi lideri au ajuns la un acord pentru incetarea focului in Siria, au anuntat Lavrov si Tillerson, confirmand o informatie in acest sens aparuta anterior pe surse.
Acordul marcheaza un nou nivel de implicare al SUA in tentativele de rezolvare a razboiului civil sirian si va intra in vigoare duminica la pranz.
Iordania si Israelul sunt, de asemenea, incluse in acord, a spus una dintre sursele citate. Cei doi aliati americani au zone de granita cu sudul Siriei si sunt ingrijorati de violentele din tara araba.
Tillerson a subliniat ca administratia Trump nu vede un rol pe termen lung pentru regimul Assad in Siria, dar ca modul in care se va face schimbarea nu a fost stabilit inca.
in ceea ce priveste abordarea programului militar al Coreei de Nord, liderii rus si american au opinii diferite, a dezvaluit oficialul SUA. Astfel, Washingtonul va continua sa exercite presiuni asupra Moscovei sa depuna mai multe eforturi pentru oprirea sau reducerea activitatilor Phenianului.
“Rusii vad lucrurile putin diferit fata de noi, deci vom continua aceste discutii si le vom cere sa faca mai mult”, a spus el.
Citeste si: Anunț pentru pensionarele din țară. Cum arată calendarul pensiilor pentru luna decembrie- kfetele.ro
Citeste si: Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024- antena3.ro
In final, Tillerson a dat asigurari ca Trump si Putin s-au inteles bine in cursul primei lor intalniri, care s-a dovedit a fi "foarte constructiva”. "Au fost atat de multe de discutat” si niciunul dintre lideri "nu a vrut sa se opreasca”, a adaugat el.
In aceste conditii, intalnirea s-a prelungit de la cele 30 de minute alocate initial la peste doua ore.
Seful diplomatiei americane a spus ca Prima Doamna, Melania Trump, a fost trimista pentru a-si "scoate” sotul din intalnire, insa fara succes, deoarece discutiile au mai durat inca o ora dupa aceea.
Cei doi lideri nu au fixat o data pentru o noua intalnire.