Ştefan, un băieţel de nici doi ani, a murit sâmbătă noapte, la câteva ore după ce fusese operat de hernie inghinală. Părinţii micuţului au făcut plângere la poliţie, acuzând cadrele medicale din spital că nu au avut grijă de el. Copilul s-a simâit rău după ce s-a trezit din anestezie, iar  toată lumea a spus că starea lui este normală după operaţie. Ştefan a făcut însă stop cardiac, iar părinţii au sunat la SMURD pentru ca micuţul să fie resuscitat.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Conform unor surse din IML, autopsia micuţului s-a încheiat în această dimineaţă, iar certificatul de deces a fost inmânat familiei. Acolo sunt înscrise cauzele medicale ale morţii ce au fost identificate cu ocazia examinării necroptice. ”S-au dispus examene de laborator complexe de toxicologie, anatomie patologica şi genetica şi se vor formula cauzele finale ale decesului când aceste analize vor avea rezultate finale. Potrivit informaţiilor de acum, copilul de un an şi 10 luni ar fi murit în urma unui şoc hemoragic.Parchetul

Municipiului Bucuresti, care instrumenteaza juridic cazul, prin reprezentantii sai, a fost prezent la autopsie”, susţin surse din IML, citate de Ştirile Kanal D.

Amănunte, în această seară, la Ştirile Kanal D, de la 18.45


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si