Legea care prevede direct închisoare pentru persoanele care conduc sub influența alcoolului și/sau fără permis de conducere a fost aprobată astăzi de președintele Klaus Iohannis. Robert Cazanciuc: "A venit vremea să punem capăt tragediilor"
A fost adoptată "Legea Anastasia"
"Legea Anastasia", care prevede ca șoferii care se urcă la volan băuți și fără permis să ajungă la închisoare, a fost adoptată după ce Anastasia, o fetiță de doar 4 ani, a fost omorâtă de un șofer în fața casei, în ziua de 1 iunie 2023.
Această crimă cauzată de o șoferiță fără permis, i-a determinat pe senatorul PSD Robert Cazanciuc şi senatorul PNL Daniel Fenechiu să inițieze legea prin care acești șoferi să plătească cu închisoarea pentru tragediile pe care le produc.
"A venit vremea să punem capăt tragediilor. Până la această oră, statisticile existente, oficiale, arată că suntem pe primul loc în Europa la numărul de accidente mortale. Al şaselea an consecutiv.
Viaţa cetăţenilor, a oamenilor, este o valoare în sine, iar noi, cei aleşi, suntem datori să o apărăm, să o protejăm prin legile pe care le adoptăm. Constituţia garantează dreptul la viaţă şi la integritatea fizică, iar noi trebuie să ne asigurăm de respectarea acestui drept. Legea Anastasia este concepută să prevină, să limiteze dramele rutiere şi să conştientizeze asupra consecinţelor punitive ale teribilismului la volan. Votul a fost aproape unanim! Mulţumesc tuturor colegilor care au votat această iniţiativă", a declarat Robert Cazaciuc, cu privire la scopul legii.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: Accident mortal în India, soldat cu doi morți și trei răniți. Un bolovan desprins de pe munte s-a prăbușit peste o mașină
Cum se va modifica actul normativ
Adoptarea acestei legi prevede modificarea art. 91 alin.3 din Legea nr. 286/2009, care prevedea dispunerea sub suspendare a executării pedepsei sub supraveghere pentru infracţiunea de ucidere din culpă, dacă aceasta a fost săvârşită ca urmare a conducerii unui vehicul fără permis de conducere sau sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
"Legea Anastasia" va modifica articolul 91, menționând că în cazul prezentat mai sus nu este acceptată suspendarea executării pedepsei în închisoare.
„Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) şi (3) dacă acestea au fost săvârşite în condiţiile art. 335 sau 336”, articolul 91 din Legea nr. 286/2009.
Citește și: O cisternă a lovit o mașină care intră pe contrasens