In articol:
Un tânăr de 29 de ani a fost pe cale să provoace o adevărată tragedie. Accidentul a avut loc pe DN7, în localitatea Vețel din județul Hunedoara. Mașina pe care o conducea s-a ciocnit violent de un alt vehicul, la volanul căruia se afla o femeie.
„La data de 04 iulie 2024, în jurul orei 09:00, poliţiştii din cadrul Serviciul Rutier Hunedoara au fost sesizaţi despre faptul că pe DN7, în localitatea Veţel, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un tânăr în vârstă de 29 ani, din judeţul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe sensul de mers Arad- Deva, a pătruns şi a circulat pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune cu autoturismul condus de o tânără în vârstă de 19 ani, din comuna Veţel (după care a părăsit locul
Printre răniți se află și un copil de 15 ani
Pe lângă cei doi conducători auto a fost rănit și un adolescent. Toți au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Deva. Oamenii legii l-au testat pe tânărul de 29 de ani și au avut parte de o surpriză.
„Conducătorul auto de 29 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,60 mg/l, alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma testării tânărului cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. În urma controlului efectuat asupra autoturismului tânărului, poliţiştii au descoperit un dispozitiv de mărunţit tip grinder, ce prezenta urme de fragmente vegetale, substanţe vegetală de culoare verde-oliv, substanţe pulverulente de culoare albă, sub formă de bulgăre şi resturi de ţigarete ce conţineau fragmente de substanţă vegetală – probele materiale fiind ridicate de poliţişti şi înaintate, pentru continuarea cercetărilor, către poliţiştii S.C.C.O. Hunedoara, conform competenţelor legale. Totodată, tânărului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi prezenţei în corp a unor substanţe psihoactive”, a mai precizat IPJ Hunedoara.
Oamenii legii fac cercetări în acest caz. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru o serie de infracțiuni: vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, părăsirea locului accidentului sau modificarea ori ştergerea urmelor acestuia.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro