Nu arata orasele noastre ca marile metropole europene, dar fiecare edil a facut tot posibilul sa aduca spiritul Craciunului. Aici o ghirlanda, colo o instalatie- cateva globulete, si strazile din orasul Ramnicu Valcea s-au imbracat in straie de sarbatoare. Unii insa, au profitat de ocazie sa faca rost de decoratiuni pentru propriile gospodarii. Cele mai vanate au fost globuletele de pe Podul Vinerii Mari.
Doua femei si un copil au doborat recordul. In doar 40 de secunde au reusit sa plece cu buzunarele pline. Prima care isi face curaj este cea mai tanara, apoi toti incep sa se urce pe balustrade pentru a reusi sa ajunga la prada.
Nici batranii nu au ezitat sa se autoserveasca. O doamna in varsta a ales globurile mai ceva ca la piata.
In total, sapte persoane au fost prinse de autoritati ca au iesit la furat globuri, in doar o singura zi.