Șampanie, muzică, animatori și cameramani la ziua unui elev de clasa a II-a, sărbătorit la școală. Solista de muzică populară apare cu un pahar de șampanie în mână. Filmarea a apărut pe rețelele de socializare, dar după izbucnirea scandalului aceasta a fost ștearsă.
Un val de nemulțumiri s-a stârnit în jurul evenimentului, iar Inspectoratul Județean a pornit o anchetă.

Citește și: Campanie umanitară pentru Daniela, copila care își trăiește primii ani din viață pe un pat de spital. O elevă licitează un tablou pentru a o salva, iar două profesoare de Educație Plastică și-au scos la licitație lucrările

Mesajul transmis de Inspectoratul Școlar Județean

„Conducerea Școlii Gimnaziale ,,Miron Costin” Bacău ne-a informat, în data de 26 ianuarie, despre incidentul pătrunderii în școală, la pauza mare (9.50-10.10), a unor adulți (între care o cântăreață de muzică populară, un cameraman, 2 animatori)
în vederea sărbătoririi unui elev de clasa a II-a, în prezența doamnei învățătoare. Mama elevului lăsase o cerere la secretariat, în dimineața respectivă, solicitând accesul dumneaei în școală, pentru a-i face o surpriză fiului cu ocazia zilei de naștere.

Citește și: Un băiat de șase ani a fost reținut după ce și-a împușcat profesoara

Directorul școlii ne-a precizat că nu avea cunoștință despre ceea ce urma să se întâmple, de prezența altor persoane, cu excepția mamei.În urma incidentului, s-a demarat anchetarea aspectelor invocate, atât la nivelul unității de învățământ, cât și la nivelul ISJ Bacău.

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta- wowbiz.ro

Inspectoratul Școlar Județean Bacău nu încurajează nicidecum vreo formă de viciere a procedurii privind siguranța elevilor în interiorul unităților de învățământ și dezaprobă astfel de practici.”, a fost mesajul transmis de autorități.

Citește și: Descoperire șocantă în Italia! Un român a fost găsit fără suflare lângă o școală


Directorul unității de învățământ a chemat părinții elevului la școală

"Educatoarea şi-a dat acordul. Şi nu este nicio problemă cu şampania. Cred că animatoarele au pus şampanie pentru copii", a spus primarul Boghian, conform site-ului menționat.

Citește și: Durere fără margini! Mesajul sfâșietor al mamei lui Cosmin, băiatul de 11 ani ucis pe trecerea de pietoni: „Copilul meu nu mai vine înapoi”

Citeste si: Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat! Nu am depășit niciodată viteza, trec doar pe trecerea de pietoni.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este starea de sănătate a sorei Regelui Charles- radioimpuls.ro

"În urma incidentului, s-a demarat o anchetă internă, atât la nivelul unităţii de învăţământ, cât şi la nivelul ISJ Bacău. Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău nu încurajează nicidecum vreo formă de viciere a procedurii privind siguranţa elevilor în interiorul unităţilor de învăţământ şi dezaprobă astfel de practici", a declarat șefa IȘJ Bacău, Anca Egarmin, pentru Ziaruldebacau.ro.

Conform aceleiași surse, băiatul este fiul primarului comunei Vultureni.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si