“Odată cu scăderea temperaturilor, cu venirea iernii, cei fară adăpost se află în fața unor situații de viață foarte dificile. Pentru aceștia căutam soluții astfel încât să îi ajutam să treacă mai ușor peste această perioadă.” spune Sabina Nicolae, Director Executiv Samusocial din România
Lipsa locuințelor pentru oamenii străzii vine în contradicție directă cu piață imobiliară în creștere din țară. Această observație a fost de altfel și cea care a inspirat crearea platformei Real life estate – Închiriază pentru cei care nu au cum.
În primă instanță, românii vor fi impresionați de localizarea de excepție, ”view-ul” pe care îl au aceste spații locative, care de cele mai multe ori e spectaculos, pentru ca mai apoi să fie frapați de dezvăluirea adevăratei locuințe.
Cei interesați de anunțurile create de noi vor ajunge pe site-ul nostru de unde pot ajuta cu adevărat un om al străzii să aibă o iarnă mai ușoară. Oricine poate “închiria” spațiul în schimbul unei donații. În funcție de numărul de zile selectat se modifică valoarea donației.
De asemenea, cei care vor dona sume mai mari de 100 de lei vor primi un print fizic al spațiului pe care l-au închiriat, print semnat de Adi Bulboacă.
https://reallifeestate.samusocial.ro/
https://www.youtube.com/watch?v=Rl9CHOgrCLE
Campaniei s-au alăturat Tribal Worldwide Romania, platforme de imobiliare (Storia.ro și OLX Imobiliare), influențatori de opinie și SudEst Production.
Samusocial din România (Serviciul de Ajutor Mobil de Urgență), asociație de drept românesc, este un dispozitiv de intervenție de urgență care vine în întâmpinarea
persoanelor celor mai desocializate care au fost reduse la stadiul de simpla supraviețuire, căci au devenit victime care nu mai pot și nici nu mai stiu cum să beneficieze de ajutoarele de drept comun.
Pentru informații suplimentare:
Andrei Crăciun, responsabil comunicare
pr@samusocial.ro |+40751276060