Sancțiuni pentru persoanele care nu poartă mască și prezintă un certificat verde fals. Cât e amenda?

Ce amenzi riști dacă nu respecți restricțiile

Amenzi COVID-19

(Sursa foto: istockphoto)

Astăzi, 25 octombrie, au intrat în vigoare o serie de noi restricții anti-COVID-19. Au fost publicate și sancțiunile pe care le riscă cei ce nu poartă masca de protecție, dar și pentru cei ce prezintă un certificat verde fals.

Astăzi au intrat în vigoare noile restricții, dar și sancțiunile pe care le riscă cei ce nu le respectă. Sunt interzise, începând de luni, pentru o perioadă de 30 de zile, organizarea de evenimente private, devine obligatorie masca de protecţie, iar pentru multe activităţi va fi necesar certificatul de vaccinare sau de dovada trecerii prin boală.

Amenzile nu sunt deloc mici

Începând de astăzi, masca va trebui purtată atât la interior, cât și la exterior. Pentru cei ce nu poartă masca, amenzile sunt cuprinse între 500 și 2.500

de lei.

Amenda poate fi achitată în termen de 15 zile, dar și la fața locului la jumătate de minim.

Citeste si: Raed Arafat: „Astea sunt toate măsurile care se iau, nu se vor mai da alte excepţii pentru intrarea în clădiri publice”

Vor fi aplicate sancțiuni și pentru cei ce folosesc un certificat verde fals

Subiectul certificatelor verzi este unul fierbinte, deoarece multe persoane nevaccinate au folosit certificate verzi false sau ce aparțineau altor persoane vaccinate.

Pentru cei ce folosesc certificate verzi false, amenzile sunt de 2.000 de lei, dar în această situație se poate întocmi și dosar penal.

Citeste si: Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că spitalele militare din București și Pitești cresc capacitatea de combatere a COVID-19


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...