Sânzienele 2023. Legendă și superstiții pentru sărbătoarea de pe 24 iunie
Sânzienele 2023. Potrivit calendarului ortodox, în fiecare an, la data de 24 iunie, creștinii sărbătoresc Sânzienele sau Drăgaica, așa cum mai este cunoscută în popor. Iată ce nu este bine să faci în această zi de sărbătoare și ce alte superstiții sunt cunoscute în popor!
Sânzienele 2023. Precum la orice sărbătoare ce are cruce roșie în calendar, anumite activități zilnice sunt strict interzise. Iată care sunt tradițiile și ce nu au voie să facă creștinii în această zi.
Sânzienele sau Drăgaica sunt sărbătorite în fiecare an, pe data de 24 iunie, atunci când în calendarul ortodox este marcată și Nașterea Sf. Ioan Botezătorul.
De Sânziene, credincioșii sărbătoresc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar sărbătoarea mai este denumită popular și Drăgaica.
Ce sunt Sânzienele?
Potrivit tradiției, Sânzienele sunt considerate zâne bune, dar, ar trebui să fim foarte atenți, deoarece ele pot deveni și forțe dăunătoare, ajungând chiar să îi lovească pe cei păcătoși cu "lanțul Sânzienelor", pot stârni din senin vijelii și grindină, lăsând astfel câmpul fără rod și florile fără leac.
Sânzienele sau Drăgaica marchează mijlocul verii și e considerat și momentul optim pentru culegerea plantelor de leac. Fetele strâng flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sărbătorii, în credința că își vor visa ursitul.
Legendă și superstiții pentru sărbătoarea de pe 24 iunie
Se spune că nu e bine ca în ziua de Sânziene să se muncească. Astfel, nu este bine să spele rufe, să calci, să coși, iar bărbații nu trebuie să meargă la câmp sau să muncească în gospodărie.
Potrivit unei superstiții străvechi, cei care nu respectă sărbătoarea Sânzienelor vor avea parte de ghinion, vor reuși să le stârnească furia și vor fi aspru pedepsiți.
De asemenea, se mai crede că dacă nu sunt sărbătorite de ziua lor, Sânzienele se supără și aduc ploaie, grindină și vijelii, distrugând astfel recoltele.
În ziua de Sânziene, în anumite regiuni ale țării, credincioșii obișnuiesc să facă pomenirea morților.
Se dau de pomană pachete pentru sufletul celor adormiți, iar mormintele sunt înfrumusețate cu diverse flori.