Săptămâna Luminată. Ce nu ai voie să faci în primele zile de după Paște
Săptămâna Luminată. Sunt mai multe tradiţii şi obiceiuri în Săptămâna Luminată, adică în primele 7 zile care urmează Învierii Domnului Iisus Hristos.
Săptămâna Luminată. Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată, prima săptămână după Paște, care se termină în duminica după Înviere, cunoscută și ca Duminica Tomii.
În popor există credinţa că, odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos, se deschid porţile raiului pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad, de la Adam şi până la cea de-a doua venire a Mântuitorului.
Săptămâna Luminată stă sub semnul luminii şi prima slujbă din această săptămâna începe prin cuvintele ”Veniţi de luaţi lumină”. Hristos iese din mormânt învăluit în lumina cea sfântă a dumnezeirii Sale. Din noaptea Învierii şi până la Înălţarea Domnului la cer, în Biserică se cântă ”Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit”, prin noul Ierusalim făcându-se referire la Ierusalimul cel veşnic, escatologic.
Citeste si: Papa Francisc a cerut din nou un armistițiu de Paște
În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „harți”. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului și Duminica Tuturor Sfinților (prima dupa Rusalii), este “dezlegare la pește”. De asemenea, de la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni.
Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălţarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paștilor, „Îngerul a strigat”. Credincioșii se salută cu cuvintele “Hristos a Înviat!” și răspund „”Adevărat a Înviat!”
Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată, sunt oficiate după o rânduiala specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. Așadar și cântările acestei slujbe vorbesc de biruința Vieții asupra morții.
În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „harți” și este „dezlegare la pește”.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Tradiția spune că în Săptămâna Luminată nu se spală rufe, nu se fac treburi casnice şi nu se fac munci agricole, atât în semn de respect pentru sărbătorile amintite, cât și din superstiția de a nu atrage bolile, dăunătorii și pagubele.
În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea și nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice, slujbele fiind reluate după Duminica Tomii. Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Alba. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi.
Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. Conform revistei Superstiţiilor, în unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.
Marți, în Săptămâna Luminată, au loc uscarea și sfărâmarea Sfântului Agneț, sfințit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta și Marea Joi, din Săptămâna Patimilor. Al doilea Agneț este uscat și sfărâmat după o rânduiala specială. După ce este sfărâmat, este așezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar. Acest Agneț este folosit de-a lungul întregului an pentru împărtașirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserică din motive bine întemeiate.
Marțea din Săptămâna Luminată poartă numele de Marțea Albă. Este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi, pasca rămasă de la Paște și vin roșu.
Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Mercurie. Bărbații au voia să se ducă să muncească la câmp. Însă femeile, nu au voie să muncească. Potrivit tradiției, a munci de “nuntă șoarecilor” echivalează cu a aduce rozătoarele în casă. Astfel riști să te lipsești restul anului de bucate pe masă.
Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile și grânele
Joia din Săptămâna Luminată poartă numele de Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile și grânele. Cine muncește în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta și dăunătorii în livezi. “Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morților. 44 de găleți cu apă sunt carate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete iar apă astfel “sfințită” se varsă apoi în fântână din curte.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântâniță. Biserica sfințește din nou fântânile, după slujba de seară. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.
Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră, sau Vinerea Mare, de dinaintea Paștelui. Legendele spun că Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viață.
Citeste si: Săptămâna Luminată 2022. Ce nu ai voie să faci în Lunea Albă, a doua zi de Paște