Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, cei şapte protestatari au fost prezentaţi, miercuri, instanţei cu propunere de arestare preventivă, iar joi judecătorul a admis propunerea procurorilor, cei şapte fiind arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
Procurorii şi poliţiştii au făcut, miercuri, şapte percheziţii domiciliare la persoane suspectate că au agresat jandarmi la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei.
Procurorii au deschis un dosar penal după ce 169 de jandarmi dintre cei care au participat la protestul din 10 august au reclamat că au fost agresaţi fizic şi moral.
”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti efectuează cercetări într-o cauză penală cu denumirea generică «Dosarul Diasporei», formată în urma reunirii a 78 de acte de sesizare. Cercetările privesc exercitarea de violenţă fizică şi morală împotriva a 169 de persoane vătămate, care au avut calitatea de organe de Jandarmerie şi au desfăşurat activităţi cu ocazia protestului din Piaţa Victoriei, din data de 10 august 2018”, se arăta într-un comunicat transmis, în 17 septembrie, de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti.
Incidente extrem de violente au avut loc în 10 august la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei, la care au luat parte zeci de mii de oameni.
Înainte de miezul nopţii, jandarmii au intrat în forţă în Piaţa Victoriei, gonind oamenii, deşi mii de persoane protestau în continuare. Doi jandarmi, între care o femeie, au fost prinşi la un moment dat de un grup de persoane violente, care au început să îi lovească.
Reprezentanţii Jandarmeriei au susţinut că intervenţia de la miting a fost pe deplin justificată şi că dispozitivele au fost dimensionate în raport cu violenţele, fiind "eminamente defensive", iar acţiunile au fost reactive.
Peste 400 de persoane au fost rănite, iar Parchetul General face o anchetă cu privire la modul de intervenţie a Jandarmeriei şi sute de persoane au depus plângeri în dosarul violenţelor de la protest.